duminică

Diagnostic:CANCER.... Sau despre lucruri asa cum sunt ele


Atunci cand o vezi pentru prima data, ai senzatia ca ai in fata ta o doamna trecuta (dar nu cu mult) de 40 de ani, cu un intelect prestabilit si oarecum in pas cu moda. Dupa cum spuneam, la prima vedere. Insa, daca te vei apropia de ea, vei afla o poveste de viata... Nu, nu vorbesc despre cine stie ce vedeta apusa sau nu, vorbesc despre.... mama.
Anul 1998 a fost un an de gratie. La sfarsitul anului `97 se simtea tot mai rau, deci, asa cum era normal, si-a facut analizele. Inca din primele zile ale lunii ianuarie a descoperit ca are cancer la colul uterin, stagiul 4 aproape de metastaza. Medicii au fost rezervati sa ii spuna direct ei de ce boala sufera, credeau ca e mai bine sa afle un membru din familie, dar mama a afirmat ca nimeni nu are taria necesara mai buna decat ea. Ceea ce a urmat nu e prea greu de imaginat... .
Au urmat apoi in jur de 5 luni de spitalizare in Galati si apoi inca o luna in Institutul de Oncologie din Bucuresti. Poate va asteptati ca mama sa se fi pierdut cu firea si sa fi zacut intr-un pat de spital, plangandu-si de mila. Dar, nu a fost asa. Mama chiar nu e genul de persoana sa stea intr-un pat si sa zaca. Isi incuraja colegele de salon. Mai mult de 8 martie, le-a machiat pe "mamaitele" din salon. Si, nici macar la Bucuresti nu s-a schimbat. Cu o seara inainte de propria-i operatie, le ducea apa celor de la reanimare...
Desi, in timp cancerul s-a "dus" la coloana, si nu vrea sa faca si a doua operatie, mama si-a impus ca nu se lasa invinsa de boala.

La sfarsitul clasei a IV-a, o ruda apropiata mie murea... Bunicul din partea mamei avusese ciroza, si nimeni nu stia asta. Intr-adevar a murit din cauza unui accident vascular ischemic, dar cu ce schimba asta faptul ca toti aflau cu putin timp inainte de moarte de ciroza ...?!
Doi ani mai tarziu, si celalalt bunic al meu avea sa plece definitiv dintre noi. Cu vreo trei luni inainte de a muri, a fost prins cu usa la un autobuz. Asta, impreuna cu o anemie severa netratata la timp i-au grabit sfarsitul. A facut leucemie. Desi internat, el aproape ca isi simtea sfarsitul. Dorea sa iasa, sa vina acasa. Acasa, la putin timp a vrut sa vina preotul, si era lucid cand a spus asta. Acum era fara vlaga. Am plecat la scoala iar seara cand a venit sa ma ia o prietena de familie, am simtit ca nu e ceva in regula. Aproape de asa, mi-a spus ca bunicul murise, dar pur si simplu refuzam sa cred. Am crezut abia cand am intrat in scara, iar la apartamentul bunicilor mei, era pus doliul.
Inainte poate ca eram mica si nu intelegeam ce inseamna de fapt cancer, dar traiam langa cei dragi mie, ii vedeam suferind si... durea. Bunicul meu s-a stins precum lumanarea. Leucemia i-a macinat tot. Si atunci, si acum imi puneam o singura intrebare. De ce mama? De ce ei? Toti erau painea lui Dumnezeu. Dupa 10 ani, cancerul mi-a schimbat mama. Desi a ramas la fel in unele privinte, acum este alta totusi.

Acum nu mai am nici 6 ani, nici 12 sa nu pot intelege cursul vietii. Chiar daca mama s-a resemnat cu ideea ca sufera de cancer, eu nu pot accepta o astfel de idee... Am vazut ce inseamna cancer si mi-am dat seama cata suferinta provoaca. Stiind toate astea, mi-am dorit sa nu mai sufere nimeni, sa nu mai aiba nimeni cancer. Insa, viata nu a fost de acord cu mine....
In anturajul meu... am intalnit oameni cu totul si cu totul speciali. Insa din pacate, e doi dintre ei viata nu i-a crutat de suferinta...
Pe Alex l-am cunoscutpe 19 mai, intr-un tren numit "propaganda". Iubitul prietenei mele, mi s-a parut un tip Ok. De curand m-am apropiat mai mult de cercul de prieteni si... ceea ce am aflat ma uimit peste masura. In urma unui accident, Alex avea sa sufere de o tumora pe creier. Poate prea tragic ...un om de 18 ani cu cancer.
Insa, "surprizele" de acest gen nu s-au terminat aici. Eram de curand printre aceiasi prieteni, cand Iulian, cel care trebuia sa intre la munca, ne-a "aruncat" cea mai amara pastila. "Am leucemie.", au sunat cuvintele lui. Desi eram "in aer" deoarece eram pe un leagan, am simtit ca imi fuge pamantul de sub picioare. Mi s-a pus un nod in gat, si totusi l-am intrebat daca vorbeste serios. Nu glumea, totul era serios. Cu zambetul pe buze, as putea spune, ne-a povestit ca are cancer din `99 si care ar fi de fapt cauza.
Imediat dupa ce a plecat si Iulian, eu am ramas muta. Faceam in tacere avant leaganului, amintindu-mi de bunicul meu care plecase dintre noi datorita acestei parsive boli... Intr-un moment, prietena mea Axel a rupt tacerea... "Si mama are leucemie". M-am uitat cu groaza la ea. In mintea mea toate aceste cuvinte se spargeau asemeni valurilor de nisipul plajelor....
Imi este foarte greu sa stiu pe cineva ca sufera si este chinuit de aceasta boala. Ma uit cu teama la cei apropiati mie, dar mai tare ma sperii atunci cand ii vad cu cata resemnare si cu cat calm privesc lucrurile. Eu nu pot accepta lucrurile asa usor, de aceea am ales sa lupt, am ales sa spun ce simt, in ideea ca poate va fi aprinsa o speranta intr-un gand ca poate cei dragi mie nu vor mai suferi atat. Intr-adevar nu stiu cat de mult sufera ceilalti, dar cred ca stiu cel mai bine cum e sa fii neputincios la durerile unui suferind de CANCER. Chiar daca mama mea e o luptatoare si nu vrea sa arate, dar e greu sa nu-i auzi sufletul in tacerile noptilor. Chiar daca bunicul meu stia ca i-se apropie sfarsitul si a vrut sa moara linisti. Eu nu ma impac cu ideea ca CAncerul macina vieti, dar nu ii macina neaparat cel mai tare pe cei care au CANCER, cat ii macina pe ceilalti din jur...
Pentru toate astea si pentru ca sa nu se alfe si altii in aceasta situatie,eu am hotarat sa lupt impotriva CANCERULUI...
LUPTA IMPOTRIVA A CEEA CE SE NUMESTE CANCER [SUB TOATE FORMELE SALE] NU ESTE O CAUZA PIERDUTA...

4 comentarii:

Axel spunea...

Doamne... m-au luat fiori... :(. Stiu la ce te referi si totusi ma intreb cum se poate lupta cu cancerul... parca e vorba de o forta superioara care controleaza totul si noi suntem neputinciosi... Dureros, revoltator!

ktala spunea...

sorry sis :-s :( :-< hope she will get over it

BlOsSoM spunea...

stiu cum e sa ai cancer...nam simtit dar am trait in familie 2 cazuri...nu stiam sis k asa tiai perdut bunicii >:D<

Anonim spunea...

...e dureros sa stii pe cineva care are cancer...mai ales o persoana draga, la care tii si nu ti-ai dori altceva pentru ea decat sa ii fie bine...sa aiba o viata linistita:(

Translate

Follow