Suflet pierdut, prin asternut/ Am ramas cu ce-a trecut.Un gand, si inca un gand. Poate o amintire, poate un regret, dar cel mai probabil o speranta. Privesc fara niciun chef scrisul alb pe negru al tastelor. Am o mie de ganduri, o mie de stari. Am ochii inlacrimati, dar nu plang. Aveam pietre la rinichi. Acum am la suflet.
Cu ochii mari si sticlosi priveam o pisica persana zburlita de parca as fi bagat-o la centrifugare (pesemne abia se trezise). Se cuibarise intre pernele mele de puf... Cu capul si inima grea, mi-am sprijinit tamplele de biroul impunator de marmura. Ma strabatu un fior rece, caci primul gand care imi venise in minte era ca marmura verde era mai potrivita pentru un cavou decat pentru un birou. Pentru un cavou... Motanul meu pufos, dar inca zburlit adormise si mieuna in somn. Un mieunat lung...
Astazi, ma simtisem a nimanui. M-am simtit de parca cineva ar fi avut regrete, ca exist, ca traiesc...!! Eram cu PRIETENII MEI, dar ca de obicei eu aveam sa fiu spargatoare de gasca si trebuia sa par imuna la rugamintile lor. Cel pe care il iubesc se distra (सी इनका से दिस्त्रेअज़ा, दरओआरे मई कोन्तेअज़ा अस्त अचुम?!), nu-mi permiteam sa ii stric distractia, era in `natura` lui; nu il puteam lua din ea. Iar familia, e mai bine sa nu mai vorbesc despre ea acum.
Sunt doar un suflet trist, un suflet pierdut। Atatea amintiri mi-se invalmasesc in minte. As vrea sa plang, dar ochii, desi inlacrimati, nu ma lasa; nici macar nu am puterea necesara pentru a plange...dar oare... पेंत्रू सिने कोन्तेअज़ा अस्त ओआरे?!
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu