Traiai pana mai devreme intr-o lume a ta, in care suferinta nu-si gasea locul, nici macar nu exista. Credeai ca totul va fi frumos o viata intreaga, chiar si cu micile ploi. Iti construisesi o realitate interioara, paralela cu lumea rea si cruda in care te afli, fara vointa. Insa...Intr-o zi, vine si acea zi. Oricat ai fi spus tutror ca tu vei fi altfel. Oricat ai fi vrut candva sa ramana doar o intamplare auzita. Si-atunci, in clipa in care perfida Fortuna te raneste, te simti lovit in moalele capului.
Si plangi, si plangi. Si mereu te intrebi "Care e faza? De ce tocmai mie sa mi-se intample una ca asta??" Si parca blestemi zilele, si clipa in care lucrurile au luat o alta intorsura decat cea pe care o asteptai, o vroiai tu. Poate crezi ca esti singurul vinovat, poate crezi ca nu ai gresit cu nimic. Insa ce mai conteaza acum cine a gresit?
Tu simti cum totul se termina totul aici, simti cum toate gandurile care te-au tintuit o viata, revin, rand pe rand si toate odata, si-ti adancesc ranile jugulare care ti le-a facut o franghie invizibila, de-a lungul vietii. Te prabusesti intr-un abis ale carui margini nu reusesti sa ti-le imaginezi macar. Norii se rup deasupra ta in mii si mii de ploi, pamantul se rupe sub tine, iar tu continui sa cazi.
Ai vrea dupa toate astea sa te ridici, insa te intrebi daca mai ai puterea, daca mai ai pentru ce. Nu te mai simti in stare sa treci peste. Crezi ca totul se termina aici, ca te-ai ingropat singur intr-un morman de moloz al trecutului ce apasa pe sufletul tau.
Acum nimic nu mai are sens pentru tine. Si de fapt, ce ar mai putea avea, cand valorile in care credeai s-au naruit...?
Si plangi, si plangi. Si mereu te intrebi "Care e faza? De ce tocmai mie sa mi-se intample una ca asta??" Si parca blestemi zilele, si clipa in care lucrurile au luat o alta intorsura decat cea pe care o asteptai, o vroiai tu. Poate crezi ca esti singurul vinovat, poate crezi ca nu ai gresit cu nimic. Insa ce mai conteaza acum cine a gresit?
Tu simti cum totul se termina totul aici, simti cum toate gandurile care te-au tintuit o viata, revin, rand pe rand si toate odata, si-ti adancesc ranile jugulare care ti le-a facut o franghie invizibila, de-a lungul vietii. Te prabusesti intr-un abis ale carui margini nu reusesti sa ti-le imaginezi macar. Norii se rup deasupra ta in mii si mii de ploi, pamantul se rupe sub tine, iar tu continui sa cazi.
Ai vrea dupa toate astea sa te ridici, insa te intrebi daca mai ai puterea, daca mai ai pentru ce. Nu te mai simti in stare sa treci peste. Crezi ca totul se termina aici, ca te-ai ingropat singur intr-un morman de moloz al trecutului ce apasa pe sufletul tau.
Acum nimic nu mai are sens pentru tine. Si de fapt, ce ar mai putea avea, cand valorile in care credeai s-au naruit...?
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu