I. Limbajul corpului si al afectului
A. In isteria de conversie, limbajul corpului se efectueaza printr-un fenomen de inervatie in corp a unui conflict prin intermediul unui scenariu fantasmatic in intregime inconstient.
O criza isterica este un vis incarnat: regasim aici aceleasi mecanisme de condensare, deplasare, simbolizare si deghizare prin cenzura. Nu exista o cheie a simptomelor tot asa cum nu exista o cheie a viselor. Simptomul are un sens simbolic pentru subiect. El este expresia unui conflict, a unui conflict sexual ce nu a putut fi elaborat pe cale mentala si care efectueaza deci un salt din psihic in corporal, salt in intregime enigmatic. Dar, contrar afectiunilor psihosomatice, poate fi regasita traiectoria fantasmatica si simbolica prin intermediul asociatiilor libere, prin metoda psihanalitica. O reprezentare mentala intolerabila este refulata in inconstient, dar chiar in momentul in care dispare in psihism ea se inscrie, se converteste in corp. Ca orice simptom, conversia exprima in acelasi timp dorinta si apararea, dar intr-o maniera corporala. Va trimit la numeroasele articole scrise de Freud, in special la cel intitulat "Fantasmele isterice si relatia lor cu bisexualitatea"3, in care Freud descrie modul in care criza isterica rejoaca o scena primitiva incarnata, realizata intr-un unic corp bisexuat, in care partea masculina ataca sexual partea feminina. Astfel, Freud descrie o femeie isterica ce cu o mana isi smulge hainele iar cu cealalta le strange pe langa ea, exprimand in acelasi timp lupta intre pulsiune si aparare, si reprezentarea pusa in act a unei scene sexuale, a unei scene primitive, in care ea figureaza ambii parteneri (de doua sexe).
B. In relatia isterica
Am utilizat termenul de "rejucare" a unei scene primitive in criza de conversie isterica pentru ca vreau sa subliniez ca apararea dominanta a istericului este jocul. Acesta este pentru isterica o maniera de imblanzire a pulsiunii pentru ca la ea nu obiectul este periculos, ci pulsiunea.
Intregul travaliu al isteriei va consta in aducerea acestui pericol pulsional pe un alt teren de joc, care ar putea fi: fie propriul corp in fenomenele de conversie ; fie o alta persoana in relatia isterica ; fie reprezentari substitutive deplasate si proiectate in exterior pe animale sau obiecte in fobii.
Chiar daca utilizeaza expresia erotica, acest joc poate sa fie un joc al vietii si al mortii daca este construit cu orice pret dintr-o necesitate de coeziune narcisica, de lupta antidepresiva. Dar inainte de orice, consta intr-un joc erotic care vizeaza cautarea identitatii sexuale si a femininului. Aceasta enigma a femininului, a carei reprezentare nevrotica este isteria, conduce adesea la a se vorbi despre isteric la feminin, dar trebuie precizat ca tot femininul si enigma sa se exprima in isteria masculina.
Ceea ce voi desemna drept limbaj al corpului si al afectului in relatia isterica, este maniera in care subiectul isi utilizeaza corpul si reactiile afective pentru a constitui acest teren de joc in care isi va antrena partenerii. Pentru ca are nevoie sa creeze un teatru pentru a dramatiza, pentru a pune in scena angoasa, si a se juca cu ea pentru a exhiba si exacerba afectele, pentru a provoca si seduce partenerul sau publicul in scopul incercarii de a evacua sau de a trata excitatia pulsionala prea invadatoare.
Va voi descrie trei tipuri de joc: jocul cu angoasa, cel al dramatizarii si exacerbarii afective ; jocul seductiei; jocul geloziei.
1) Jocul cu angoasa: dramatizarea si exacerbarea afectiva
Freud, in 1894, considera deja angoasa ca fenomen de conversie si mai tarziu, in 1927, in "Inhibitie, simptom si angoasa"4 defineste starile de afect drept analoge, echivalente acceselor isterice.
Datorita angoasei sale, istericul mentine in tensiune permanenta, provoaca drama, cocheteaza cu caderea pentru a regasi din nou starea tensionala. El rejoaca si repeta spaima traumatismului venit din afara, in timp ce puseul pulsional vine din interiorul psihicului sau. Este suspendat intre a vedea si a actiona cum a scris Augustin Jeanneau5. El solicita privirile si capteaza reactiile anturajului sau prin dramatizare si aviditate afectiva.
Prin aceasta regresie formala, adica o regresie la figuratie, el lasa sa se vada un organism in stare de disperare, neputinta si imaturitate, coplesit de un exces de excitatii. Pe scurt, el repeta o situatie traumatica dar actionand asupra anturajului pentru a nu se mai lasa surprins, pentru a stapani trauma. isi creeaza un teatru pentru a repeta permanent.
Din 19206, Freud leaga problema repetitiei de compulsiunea la repetitie situata "dincolo de principiul placerii", in raport cu o satisfactie care a lipsit sau nu a fost posibila, cu o asteptare in van si cu deceptia. Pentru a da seama de acest tip de repetitie a insatisfactiei, Freud examineaza trei ipoteze:
- exista o razbunare pe un altul din cauza a ceea ce a fost suportat.
- exista o incercare de legare si de stapanire retroactiva a excitatiilor care au facut o efractie in eu gratie unei pregatiri prin dezvoltarea angoasei.
- se incearca anularea experientei traumatice sau "completarea unei experiente pasive printr-un comportament activ".
Freud evoca jocul copiilor, printre care celebrul "joc al bobinei" al nepotului sau, pentru a spune: "in acelasi timp in care trece de la pasivitatea experientei la activitatea jocului, copilul il pedepseste pe tovarasul sau de joaca cu neplacerea pe care a trait-o el insusi si se razbuna astfel pe persoana ce 1-a facut sa traiasca neplacerea prin intermediul acestui inlocuitor". Este ceea ce va face istericul cu partenerii sai de joc.
Este vorba, deci, de repetarea unei efractii excitante prin reactivarea unei experiente asociate pasivitatii, nepregatirii, in fata unei agresiuni sau a unei asteptari deceptionate, cu scopul de a o anula sau completa.
Aici va situa Freud posibilitatea unei angoase-semnal, in acelasi timp asteptare si repetare atenuata a traumei in maniera unui vaccin, dar si ca deplasare activa a traumei sau a unui pericol pulsional pe o situatie de pericol exterior impotriva careia subiectul se poate apara. O astfel de situatie evolueaza in lant pana la angoasa de castrare care permite focalizarea angoasei si declansarea operatiei de refulare.
S-ar putea spune ca istericul se joaca de-a "a-si face frica", se joaca cu angoasa semnal precum nepotul lui Freud cu bobina sa, singura forma de mentinere sub tensiune a unei dorinte.
Pentru a juca aceasta stapanire, istericul are nevoie de corpul si de privirea celuilalt caruia i se impune intr-un rol de victima, denunta ceea ce s-a facut din el, isi pune pulsiunea proprie in celalalt spre a-l face responsabil, a-l face sa resimta, sa traiasca si sa preia prejudiciul pe care estimeaza ca l-a suferit.
In limbajul erotic al istericului, repetitia insatisfactiei este dorinta de dorinta iiesatisfacuta la care a ramas fixat. Regresia topica orala este infatisarea acestei dorinte ce nu poate fi potolita pentru ca satietatea, satisfactia presupusa atinsa ar suprima dorinta si tensiunea. Istericul tine la angoasa sa pana la a-i fi frica de a uita ca ii e frica.
2) Jocul seductiei: "un copil seduce un adult"
La isteric, jocul seductiei trebuie inteles ca o dubla parada, in dublul sens al cuvantului, adica in sensul unei exhibari cat si in sensul unei strategii defensive, in acelasi timp anti-erotic si antidepresiv.
Istericul va incerca sa situeze in exterior, sa proiecteze pe un obiect extern, caracterul de atac intern, in acelasi timp de hrana si de efractie al pulsiunii sale. Pentru aceasta, pune in scena fantasma originara a seductiei copilului de catre adult, utilizand dubla rastalmacire (intoarcere pe dos). El este copilul care seduce un adult si care, pentru a se apara de traumatismul unei seductii pulsionale ce ar dezorganiza Eul prin efractie, provoaca prin seducerea lui izbucnirea pulsiunii in celalalt pe care il poate controla mai bine.
Este vorba de regasirea statutului de "inocenta" a sexualitatii infantile iar traumatismul este constituit de incetarea acestei inocente.
Istericul adult neaga si respinge acel apres-coup pubertar ce face din el insusi locul excitatiei sexuale urate, pentru a ramane intre cei doi termeni ai difazismului "sexual-presexual" (in sensul dat de Freud), mentinandu-si astfel statutul de "inocenta". Acest atac sexual survine in surpriza venita din interior, corp strain intern, dezorganizand psihicul datorita neputintei de a fi continuta, descarcata si reprezentata si care, deci, trebuie imputata altuia. Se vede traumatizat de o sexualitate pe care o situeaza in afara si care nu are inca sens.
Astfel, istericul proiecteaza acest sexual in corpul celuilalt, provocandu-l si suscitandu-i dorinta. El va putea trai atunci reactia celuilalt drept o surpriza, un atentat sau un viol. El seduce la adapostul refularii, asa cum un copil seduce un adult, intr-o frumoasa inocenta. "Confuzia de limbaj" (in sensul dat de Ferenczi)7, intre limbajul erotic si limbajul tandretii, a carei victima se estimeaza, este rasturnata in profitul sau. Intr-adevar, el cere ca discursul sau erotic sa nu fie inteles decat ca un apel de tandrete, tot asa cum orice mesaj de tandrete trebuie sa fie primit intr-un mod erotic. Astfel, reprosul poate fi adresat celui ce il intelege in acest mod. Exemplu: "Ma iubesti, inseamna ca nu ma doresti. Ma doresti, inseamna ca nu ma iubesti...". Istericul intretine o dorinta nesatisfacuta si o eterna deceptie pe care o intoarce activ si ostil impotriva partenerului, refiizandu-i-se dorintei acestuia. Se bucura astfel de o dubla dorinta nesatisfacuta: a sa si a celuilalt. Deceptia este scopul ultim al seductiei. La feminin, aceasta persoana e calificata drept "atatatoare" (allumeuse).
Jocul geloziei: "fuge, fuge iscoditorul"
Acest cuplu seductie-deceptie trimite la un alt cuplu, real de aceasta data, si "datator de excitatii" (Freud). Adica cuplul parintilor ce a provocat deceptia oedipiana si care trimite si el la un cuplu si mai precoce, acela care isi are originea in momentul in care mama lipseste si paraseste copilul sau pentru a redeveni iubita. Mama se constituie atunci ca prima seducatoare, cu mult mai mult decat prin ingrijirile materne, cum spune Freud. intr-adevar, absenta sa suscita in corpul copilului o intensa excitatie pe care acesta nu o poate lega sau contrainvesti decat prin intermediul ei. Caci traumatismul este in acelasi timp prea multul excitatiilor si lipsa unui baraj impotriva excitatiilor. Traumatismul apare cand excitatia produsa de lipsa mamei nu este pusa in forma de catre mama absenta.
Ne putem gandi ca aceasta lipsa de punere intr-o forma reprezentativa de catre mama creeaza exacerbarea afectiva a istericului. Acesta, persoana pe care sexualitatea a facut-o sa retraiasca, prin toate apres-coup-urile, deceptia si suferinta pierderii iubirii si a abandonului, va face tot posibilul pentru a separa cuplul. il va seduce pe unul, il va seduce pe celalalt, ii va pune sa joace unul impotriva celuilalt. Va incerca in mod repetitiv sa elaboreze suferinta abandonului prin jocul geloziei. Este vorba de a excita partenerul, excitandu-1 pe celalalt, de a mentine in permanenta tensiunea erotica intre cei trei parteneri ai unei scene primitive stapanita de un copil. Prin aceasta agresiune erotizata, istericul actioneaza asupra scenei primitive excitante si urate, facand "scene" si provocandu-le in anturajul sau. Daca jocul gelos esueaza, istericul este inselat in rolul sau de "uneltitor de excitatii". Astfel, Dora8 il palmuieste pe Dl. K. cand acesta ii zice: "sotia mea nu inseamna nimic pentru mine", repetand cuvantele paterne Ea arata importanta pe care Dna. K si mama sa o au pentru ea, dar si ca, daca ea nu este in circuitul erotic al cuplului, bucurandu-se de fantasma bisexualitatii sale, ea nu mai are sex si nu mai inseamna nimic pentru nimeni.
Istericul regaseste atunci situatia de neajutoare a copilului abandonat, invadat de o excitatie neelaborabila. De aici necesitatea de a alunga impulsurile excitatiei de la unul la celalalt, pentru a mentine dorinta sub tensiune, propria sa dorinta si dorinta celuilalt. Iar pentru a exista ...
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu