marți

Toată lumea face politică

"- Jhon, unde este câinele?
- L-am împușcat sir, deoarece începuse să facă politică.
-Cum adică Jhon? Dar de unde știi că făcea politică?
-Păi mânca rahat în grădină, sir!"

Când vorbim despre prezentul anului 2012 în România - vorbim despre un popor care se pricepe la toate, dar mai ales la politică. Astăzi, oricine se consideră apt de a discuta despre politică, sau şi mai rău; de a influenţa cursul politicii.
Astăzi campaniile electorale se fac prin intermediul elevilor de liceu, fără drept de vot; dar şi prin pensionari care preferă să rămână aşezaţi pe un scaun la cort, în timp ce, nepoţii minori împart pliante prin parc. Astăzi, politica nu mai ţine doar de administraţiile cu drept de conducere, astăzi politica se face la colţ de stradă, printre tarabe, în familie, şi pe băncile şcolii. Şi nu vorbim aici despre istoria cu iz politic, căci generaţiile contemporane nu mai învaţă. 
Trebuie să admitem într-adevăr  că politica influenţează cursul firesc al lucrurilor. Că evenimentele care au loc  la nivel de conducere a unei ţării modifică cursul valutar, preţurile, inflaţia, datorii şi implicit, şi viaţa oamenilor. Dar să le luăm metodic. În decursul a mai puţin de jumătate de an pe la conducerea ţării au trecut numai puţin de 3 guverne. Chiar şi cu o logică puerilă putem deduce că, dacă la nivel de conducere a acestei ţării lucrurile ar fi mers bine, nu ar fi existat demisii şi schimbări guvernamentale. Aşadar, atunci  când se impun schimbări - e absolut necesară prezenţa acestora.
Într-un moment de cumpănă politică, când la nivel european dăm dovadă de instabilitate şi de proastă organizare, cetăţenii ar trebui să pună în balanţă faptele care au dus la această perioadă tulbure. Însă ce se întâmplă de fapt? Cetăţenii nu se prezintă la vot, sau anulează votul, preferă să rămână pe margine atunci când au puterea de a influenţa cursul unei naţiuni. Şi apoi, timp de 4, respectiv 5 ani cârcotesc, sau blamează conducerea şi modul de administrare. Ce anume le dă acestor cetăţeni dreptul de a comenta deciziile luate la nivel administrativ? Adică... redus la câteva cuvinte, lucrurile sunt de fapt mult mai simple: NU VOTEZI - NU  VORBEŞTI!
Ceea ce este cu adevărat îngrijorător, constă în faptul că aceşti oameni par să ia amploare. Peste tot, în orice  context, se va găsi un împătimit. Un demi-zeu care crede că le ştie pe toate şi că are dreptate în toate. Un atot-cetăţean care va comenta arestarea lui Năstase din faţa televizorului - spunând că tentativa lui de suicid, ca şi arestul propriu zis sunt doar praf în ochi aruncat. Că aceşti hoţi care au distrus ţara sunt bine mersi, departe de ochii poporului. Un astfel de cetăţean care ştie el mai bine decât oricine altcineva că ei fac şi dreg - dar fără dovezi concrete, palpabile al acuzaţiilor aduse.

O altă categorie de cetăţeni atotştiutori sunt cei care leagă orice eveniment indiferent de natura sa, de politică. 
  • Acum o săptămână a fost un cutremur de circa 5 grade. O discuţie în urma cutremurului: 'Eu cred că ce am învăţat noi în şcoală, la geografie, cu mişcarea plăcilor tectonice, este şi nu este adevărat. Eu sunt foarte sigur că guvernele internaţionale ne controlează şi ne manipulează.'
  • Plouă cu piatră, cad copacii e vina noii administraţii locale. E gheaţa mare, sunt canalizarile înfundate - noul primar este de vină. Nu contează că noua administraţie locală îşi exercită funcţia de mai puţin de 3 săptămâni. 
  • La nivel naţional este furtună - Băsescu eşti mulţumit??
  • România se pregăteşte de referendum - cetăţenii moldoveni din Rep. Moldova fac proteste împotriva actualului guvern şi a Preşedintelui interimar. Nu au cetăţenie, nu au nicio legătura cu politica românească, nu sunt de partea poporului român, însă acum sunt împotriva sistemului românesc.
Am devenit peste noapte un popor de politicieni. Vorbim, ne comportăm de parcă toţi suntem descendenţi ai lui I.C.Brătianu, sau ai lui N.Iorga. Aşadar... încotro? Tu... votezi??

Niciun comentariu:

Translate

Follow