Ieri - eram euforica si plina de viata! Credeam ca EL e altfel, credeam ca lucrurile vor decurge altfel. Poate ma insel eu, poate ca inca nu am avut timp sa-i cunosctoate gandurile, chiar si cele mai mici in care poate ca mi-as dori sa fiu tot eu prezenta. Sau poate ca de fapt EL este asa cum as vrea eu sa-l stiu, insa eu nu mai sunt cea care ma cunosteam. Poate ca lucrurile s-au precipitat. Si regret de-ar fi asa, deoarece ieri eram asemeni primului fulg de nea cazut pe nasul carn al unui copil cu bucle balaie.
Azi insa - Copilul cu bucle balaie a crescut si simte cum iarna nu mai reprezinta decat o napasta... o trecere de timp. Azi credeam ca timpul tine cu mine si trece repede pentru a-l revedea, pentru a-mi intipari chipul sau in minte... L-am revazut pe EL, cel care reusise sa-mi readuca zambetul pierdut. Dar nu mai era EL, cel care, pentru un timp fusese centrul universului meu Stateam acum langa o fiinta vie, dar rece, cufundata de remuscari,regrete sau simple dar marcante confuzii.
EL, inovatorul ultimului zambet de pe buzele mele, imi penetra acum intimitatea, locul in care in ultima perioada eram privilegiata sa fiu ferita de privirile unor curiosi. Insa EL nu a intrat in acest spatiu ca fiind profan, ci eu l-am acceptat ca atare, crezand ca el va veni ca o completare a sufletului meu, deschis ca evantaiul din coada de fazan. Aici, odata cu el, eu paream a fi cea care pare sa apartina de profanul delimitarilor mele temporale. imi luasem astfel, o pauza, pentru a ma putea reintegra in spatiul meu.
Atunci - 1000 de ganduri am avut in minte si fiecare dintre ele s-a sfaramant de stavilopozii realitatii cand alaturi de EL m-am intors, dar mai altfel, mai feminina. Am incercat sa discut, sa aflu ce e in mintea sa, in am cazut in fata barierelor de plastic impuse prin "Ai imaginatie!".
In tacerea unei nopti de vara, sub razele unei luni ghiduse 2 copii pareau ca gusta intaia oara din placerile jocului, transformat din neant in sexualitate. Ca dintr-o joaca au ajuns aproape imbratisati, oferindu-si si impartasind zambete mutuale. Doar ca... EL poate ca si-ar fi dorit sa impinga la nesfarsit acest joc pana ce ar fi fost imposibil sa nu cedeze unul dintre noi. Am incercat doar sa-mi ofer siguranta ca nu e o simpla cacealma...
O noapte neagra si lunga. 2 taceri comune se cauta in limitele aceluiasi pat... 2 ganduri pornesc alaturate in cautarea unor raspunsuri, dar nu de fiecare data aceleasi raspunsuri...
Nu inteleg!! Ieri parea sa fie EL persoana potrivita pentru mine dupa zile si nopti (dar mai les nopti) de cautari (a se citit ganduri). Iar azi... azi ce e?! Azi cine e?!
Am acceptat resemnarea ca moneda de schimb. Mai bine nu as fi jucat norocul la noroc. Sufletul (meu) mereu a iesit si va iesi in pierdere... Spun cu usurinta ca pe mine nu ma deranjeaza sa dau un pas inapoi in defavoarea mea si favoarea alteia si joc si bine teatru cand o spun, dar el se intreaba da o si simt cu aceiasi usurinta? Desi stiu ca aceasta decizie nu tine de mine... dar oare nici macar cont nu tine de mine?
Poate ar fi bine sa pornesc singura pe drum. Eu imi doresc ca El sa la insoteasca, insa oare EL poate face asta! La naiba cu deciziile care se iau in 1 sau 2 si privesc 3...
___________
16 august 2008
Azi insa - Copilul cu bucle balaie a crescut si simte cum iarna nu mai reprezinta decat o napasta... o trecere de timp. Azi credeam ca timpul tine cu mine si trece repede pentru a-l revedea, pentru a-mi intipari chipul sau in minte... L-am revazut pe EL, cel care reusise sa-mi readuca zambetul pierdut. Dar nu mai era EL, cel care, pentru un timp fusese centrul universului meu Stateam acum langa o fiinta vie, dar rece, cufundata de remuscari,regrete sau simple dar marcante confuzii.
EL, inovatorul ultimului zambet de pe buzele mele, imi penetra acum intimitatea, locul in care in ultima perioada eram privilegiata sa fiu ferita de privirile unor curiosi. Insa EL nu a intrat in acest spatiu ca fiind profan, ci eu l-am acceptat ca atare, crezand ca el va veni ca o completare a sufletului meu, deschis ca evantaiul din coada de fazan. Aici, odata cu el, eu paream a fi cea care pare sa apartina de profanul delimitarilor mele temporale. imi luasem astfel, o pauza, pentru a ma putea reintegra in spatiul meu.
Atunci - 1000 de ganduri am avut in minte si fiecare dintre ele s-a sfaramant de stavilopozii realitatii cand alaturi de EL m-am intors, dar mai altfel, mai feminina. Am incercat sa discut, sa aflu ce e in mintea sa, in am cazut in fata barierelor de plastic impuse prin "Ai imaginatie!".
In tacerea unei nopti de vara, sub razele unei luni ghiduse 2 copii pareau ca gusta intaia oara din placerile jocului, transformat din neant in sexualitate. Ca dintr-o joaca au ajuns aproape imbratisati, oferindu-si si impartasind zambete mutuale. Doar ca... EL poate ca si-ar fi dorit sa impinga la nesfarsit acest joc pana ce ar fi fost imposibil sa nu cedeze unul dintre noi. Am incercat doar sa-mi ofer siguranta ca nu e o simpla cacealma...
O noapte neagra si lunga. 2 taceri comune se cauta in limitele aceluiasi pat... 2 ganduri pornesc alaturate in cautarea unor raspunsuri, dar nu de fiecare data aceleasi raspunsuri...
Nu inteleg!! Ieri parea sa fie EL persoana potrivita pentru mine dupa zile si nopti (dar mai les nopti) de cautari (a se citit ganduri). Iar azi... azi ce e?! Azi cine e?!
Am acceptat resemnarea ca moneda de schimb. Mai bine nu as fi jucat norocul la noroc. Sufletul (meu) mereu a iesit si va iesi in pierdere... Spun cu usurinta ca pe mine nu ma deranjeaza sa dau un pas inapoi in defavoarea mea si favoarea alteia si joc si bine teatru cand o spun, dar el se intreaba da o si simt cu aceiasi usurinta? Desi stiu ca aceasta decizie nu tine de mine... dar oare nici macar cont nu tine de mine?
Poate ar fi bine sa pornesc singura pe drum. Eu imi doresc ca El sa la insoteasca, insa oare EL poate face asta! La naiba cu deciziile care se iau in 1 sau 2 si privesc 3...
___________
16 august 2008
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu