Iubirea nu cunoaşte mărginiri

Mi-am lăsat sufletul în palmele sorţii, pentru că iubirea nu cunoaşte raţiune, dar nu regret şi nu voi regreta niciodată că m-am aruncat cu inima în faţă, spre a te iubi... . Acum viaţa mea, destinul meu, fericirea mea atârnă de un fir al sorţii, iar ghemul se află la tine. Gândeşste-te că ai puterea unui demi-zeu, poţi schimba un om, sau îl poţi distruge. Aş schimba orice pentru atenţia ta. Am puterea de a ferici un zeu, PE TINE, e necesară doar voinţa ta. Poate ca sunt zeiţe cu mult mai bune ca mine, însă niciuna n-ar renunţa la tot pentru tine, cum aş renunţa eu, o simplă femeie...

Opresiuni

Pe zi ce trece din mine nu mai ramane decat umbra omului care eram, umbra omului care ar trebui sa fiu, si nu sunt. Tot mai des cad prada suferintelor, devin o victima a presiunilor la care sunt supusa si la care se pare ca am uitat cum se face fata.
Credeam ca sunt un om puternic, dar nu sunt. Credeam ca am invatat, dupa atata suferinta, cum sa fiu indiferenta si implacida la loviturile vietii. Nu sunt!! Sunt rece, implacida si indiferenta cat timp am pe cine sa ma sprijin. Cat timp EL e langa mine, trec mai usor peste toate atacurile primite de la viata asta perfida. Insa, eu cad dintr-o lovitura. Pentru mine lovitura suprema este data de pierderea principalului si singurului sprijin moral. Nu-mi plac presiunile. Nu-mi plac « nevoile de timp » … Nu le inteleg, nu le vad rostul. Si cum, pe parcursul suferintei pricinuite de (pierderea) separarea de EL nu sunt scutita de restul suferintelor, ma simt de parca eu nu as conta pentru nimeni (inca imi pun intrebarea « Daca intr-adevar contez sau nu ?»)
Nu rezist bine la presiuni, nu rezist bine la stres. Faptul ca EL e departe de mine, ca suntem separati, ma macina pe interior si ma poarta intr-o continua lupta cu mine insemi. Chestia asta se remarca. Macinatul sufletului are ca efect si macinatul vietii mele sociale, frumusetii mele fizice (Pentru ca nu gasesc niciun motiv sa fiu frumoasa !!) are ca efect, distrugerea treptata a nervilor mei…
Cu ce am gresit intr-atat, Doamne ?!
07 Martie 2oo9

Cat esti dispus sa platesti pentru o greseala?

Iubesti pe cineva. Si se produce inevitabilul, si fara sa vrei ii gresesti. Si, indiferent de natura greselii si indiferent cat de mica este greseala, relatia pare un castel de carti daramat de primul vant. Iti aminteste de toate supararile... isi aduce aminte de ce fel de om inante de a fi impreuna. Desi i-ai marturisit inca de la inceputul relatiei tot ce faceai inainte si faptul ca acum te-ai schimbat, acum te acuza ca inca poate nu i-ai spus intregul adevar. Tu te consumi si suferi si doare... Apoi pare sa inceteze cu rememorarea tuturor supararilor infime care au fost si au trecut de la inceput si inaintea acestuia. Te acuza de prezent. Si tu stii in tine ca nu e asa, dar esti nevoit sa iti asumi orice vina iti aduce, pentru ca i-ai gresit. Si ai vrea sa-i demonstrezi cumva ca se inseala ca tu chiar esti sincer, si ca ai intoarce muntii sa te creada, dar te trezesti legat de maini si picioare si cu calusul in gura. Si asculti ca orice ce dovada i-ai aduce nu te va crede, pentru ca ai masluit-o... Si... trece si prezentul... devine si ala trecut... Iti promite ca totul va fi bine... si totul e de fapt praf in ochi pentru ca in realitate... nimic din ceea ce ti-a promis nu e la fel. Sunt doar promisiuni in care tu... speri... Toate cuvintele, toate acele promisiuni au devenit stalpul tau de credinta. Cu toate astea... cu toate ca nimic nu pare sa mearga iti doresti enorm. Si greseste... iti greseste. Te loveste in moalele capului si totusi taci si accepti pentru ca inca te mai considera pe tine vinovat. Voit sau nu a distrus simbolurile iubirii voastre. Simboluri care pentru tine contau enorm. I-ai spus sa pretuiasca macar cadoul daca nu apreciaza persoana care i-a daruit acel simbol. Esti sigur ca nu a inteles nimic pentru ca e de parere ca nu reprezinta decat "un simplu obiect"... Greseala se repeta si te simti calcat in picioare, insa taci... Candva erai dispusa sa aperi relatia cu pretul oricarui alt sacrificiu, insa realizezi ca dragoste cu sila nu se poate si incepi sa simti asta mai mult decat erai dispus sa o suporti. Te oferi sa-i redai libertatea si cine stie, poate si fericirea (in schimbul nefericirii tale) si renunta... (Inca esti confuz si nu stii daca nu vrea sa-i ramai o pata pe constiinta, daca din mila sau chiar mai are inca sentimente pentru tine...). Candva a facut "greseala" sa-ti spuna ca e mai fericit alaturi de tine, dar mereu cand incerci sa-i fii prin preajma sa- i oferi iubirea ta, te respinge iti spune ca devii agasant (silos*)... Iar tu... deja simti cum umerii iti sunt grei si nu mai suporti sa te apese nefericirea ta pe care ti-o asumi, pentru putinele clipe de fericire cand sunteti IMPREUNA, dar si nefericirea sa pentru majoritatea clipelor cand constientizezi ca nu te suporta sau, ca desi iti spune ca vrea sa fiti impreuna atitudinea sa te face sa intelegi opusul...

"Daca as sti ca peste prag se afla fericirea, as renunta la tot, dar sunt constienta ca nu e decat o usa inchisa in intuneric... si-atat ... E trist si ma doare!!"

________
*Silos** = Dezgustator, Enervant peste masura
**Cuvint trivial folosit in Moldova

Otrava pentru sufletul meu

Esti otrava pentru sufletul meu
Dar te iubesc cum n-am iubit eu
De stiu ca mor si m-as otravi cu tine...
Esti tot ce am
Si te iubesc prea mult
Atat de mult,
Incat de multe ori uit ca nu-ti sunt sotie...
Si as dori sa merit acest cuvant
Cine sunt eu
Sa-ti cer sa ma iubesti
As vrea sa fiu...
Dar tu oare esti?
De-acord
Sa intru-n viata ta
Sa fiu mereu acolo,
Sa fac parte din ea...
Esti otrava pentru sufletul meu
Cu toate astea...
Te iubesc cum n-am iubit eu...

Pariu

Am pus un pariu impreuna cu varu-miu! Miza e un bacs de sampanie, insa nu miza e cea care ma pune pe ganduri. E vorba de batalia de orgolii, purtata de unii dintre noi. E vorba de nevoia afirmarii care ii conduce pe unii dintre noi la singuratate, dor si dorinta. Eu am avut tendinta de a privi lucrurile realist, ca odata finisate, lucrurile vor ramane asa cum sunt, fara niciun fel de contiuitate. El (varu-miu) spune ca de fapt ma incorsetez in cateva rigori care nu isi au sensul. Spunea ca el cunoaste toate aceste sentimente si ca el imi garanteaza ca peste putin timp (cateva luni) lucrurile vor lua cea mai frumoasa intorsatura si sa zic asa, benefica pentru mine. Mi-ar place sa cred ca lucrurile chiar stau asa si ca ma voi insela, insa ceva ma impiedica sa renunt la supradoza de realism cu care tratez lucrurile...

Sa fie oare plictiseala de care da dovada unul dintre motivele care ma determina sa fiu putin scceptica?? Cine stie? Eu stiu doar ca mi-as dori sa pierd acel pariu...

Credeam ca...

Ieri - eram euforica si plina de viata! Credeam ca EL e altfel, credeam ca lucrurile vor decurge altfel. Poate ma insel eu, poate ca inca nu am avut timp sa-i cunosctoate gandurile, chiar si cele mai mici in care poate ca mi-as dori sa fiu tot eu prezenta. Sau poate ca de fapt EL este asa cum as vrea eu sa-l stiu, insa eu nu mai sunt cea care ma cunosteam. Poate ca lucrurile s-au precipitat. Si regret de-ar fi asa, deoarece ieri eram asemeni primului fulg de nea cazut pe nasul carn al unui copil cu bucle balaie.
Azi insa - Copilul cu bucle balaie a crescut si simte cum iarna nu mai reprezinta decat o napasta... o trecere de timp. Azi credeam ca timpul tine cu mine si trece repede pentru a-l revedea, pentru a-mi intipari chipul sau in minte... L-am revazut pe EL, cel care reusise sa-mi readuca zambetul pierdut. Dar nu mai era EL, cel care, pentru un timp fusese centrul universului meu Stateam acum langa o fiinta vie, dar rece, cufundata de remuscari,regrete sau simple dar marcante confuzii.
EL, inovatorul ultimului zambet de pe buzele mele, imi penetra acum intimitatea, locul in care in ultima perioada eram privilegiata sa fiu ferita de privirile unor curiosi. Insa EL nu a intrat in acest spatiu ca fiind profan, ci eu l-am acceptat ca atare, crezand ca el va veni ca o completare a sufletului meu, deschis ca evantaiul din coada de fazan. Aici, odata cu el, eu paream a fi cea care pare sa apartina de profanul delimitarilor mele temporale. imi luasem astfel, o pauza, pentru a ma putea reintegra in spatiul meu.
Atunci - 1000 de ganduri am avut in minte si fiecare dintre ele s-a sfaramant de stavilopozii realitatii cand alaturi de EL m-am intors, dar mai altfel, mai feminina. Am incercat sa discut, sa aflu ce e in mintea sa, in am cazut in fata barierelor de plastic impuse prin "Ai imaginatie!".
In tacerea unei nopti de vara, sub razele unei luni ghiduse 2 copii pareau ca gusta intaia oara din placerile jocului, transformat din neant in sexualitate. Ca dintr-o joaca au ajuns aproape imbratisati, oferindu-si si impartasind zambete mutuale. Doar ca... EL poate ca si-ar fi dorit sa impinga la nesfarsit acest joc pana ce ar fi fost imposibil sa nu cedeze unul dintre noi. Am incercat doar sa-mi ofer siguranta ca nu e o simpla cacealma...
O noapte neagra si lunga. 2 taceri comune se cauta in limitele aceluiasi pat... 2 ganduri pornesc alaturate in cautarea unor raspunsuri, dar nu de fiecare data aceleasi raspunsuri...
Nu inteleg!! Ieri parea sa fie EL persoana potrivita pentru mine dupa zile si nopti (dar mai les nopti) de cautari (a se citit ganduri). Iar azi... azi ce e?! Azi cine e?!
Am acceptat resemnarea ca moneda de schimb. Mai bine nu as fi jucat norocul la noroc. Sufletul (meu) mereu a iesit si va iesi in pierdere... Spun cu usurinta ca pe mine nu ma deranjeaza sa dau un pas inapoi in defavoarea mea si favoarea alteia si joc si bine teatru cand o spun, dar el se intreaba da o si simt cu aceiasi usurinta? Desi stiu ca aceasta decizie nu tine de mine... dar oare nici macar cont nu tine de mine?
Poate ar fi bine sa pornesc singura pe drum. Eu imi doresc ca El sa la insoteasca, insa oare EL poate face asta! La naiba cu deciziile care se iau in 1 sau 2 si privesc 3...
___________
16 august 2008

Singura noapte

In bratele lui m-arcuiam
Ca e cu mine credeam
Poate prea mult visam
Si ce usor (il) credeam.

Il privesc
In gandul lui as vrea sa ma regasesc
Unde-am gresit ma gandesc
Sa fi aflat ce vroia, imi doresc.

Un trup rece pe-o canapea
O ceasca de cafea
Privirea-mi calda sub luna era
Dar nu pentru ea.

O privesc si regret
Ca i-am sters de fata ultimul zambet
Decizia va fi proasta daca nu cuget
Ma uit la ea, ma gandesc la alta si regret.

Pentru ca esti un nebun!!!

Si pentru ca o meriti!!! Asa ca sa nu te aud ca imi faci scandal cand vii acasa, pentru ca o sa aplic situatia "Naiba te pune, naiba te ia!!" Te-am avertizat sa nu indraznesti sa-mi pui globu`de sticla in cap si te-am avertizat ca sunt multe hiene care asteapta momentul prielnic! Ori mi-se pare mie, ori tu ma arunci de buna voie in gura lupului. Si cum ma stii ca iarasi o sa am in minte 1000 de scenarii pentru care iti este greu sa dai un beep (nimic mai mult!!), prefer sa-mi ocup timpul aiurea decat sa intru iarasi la texte si idei!

Aaaa si sa nu uit, mi-e dor de tine bai, chiar daca imi ocup timpul aiurea!! Treci mai repede acasa!!

Sunt copilul prost...

Sunt copilul prost pe care nimeni nu-l vrea

Sunt pustoaica trista care fericire cersea

As putea sa plang

Dar ce schimb daca plang?
As vrea sa pot sa rad

Insa fac asta in gand.

Ti-am cerut incredere, nu ti-am cerut idei

Dar cine stie

Ce dumnezeu ai citit in ochii mei?

Pot prea usor sa ma prefac ca-mi este bine

Sa zambesc,

Sa glumesc

Insa adevarata "EU" se gandeste la tine

Te credeam si inca te cred,

Caci... tu ai de pierdut

Insa nu te inteleg.

Numai Dumnezeu stie ce e

In mintea ta

Numai eu stiu ce e

In inima mea.

Mi-ai promis ca n-o sa ma consum

Insa de un timp nu mai stiu nimic de tine.

Tu stii de mine si stiu ca-ti pasa

Doar ca-mi aleg momentul prost

O pasa proasta?

Ina 9 zile si-ar fi trecut o luna

De fapt, maine se face-o saptamana

De cand nu te recunosc.

Si ma consum...

Iar pentru asta sunt copilul prost...

Pierdut motivare sentimentala, se declara nula in cazul nerecuperarii ei urgente in urmatoarele ore

Semn zodiacal de apa (desi nu ma omor dupa horoscop si astre) mai mereu nimeresc sa inot in ape nu tocmai limpezi. Nu fac decat ceea ce imi trece prin minte in ultimul moment, ma (a)prind repede, ma agit mult, ma implic, rad, plang, sper, visez, ma simt atrasa ca un magnet de riscuri, pun suflet, sper. Asa patesc de fiecare data, si niciodata nu am facut vreo exceptie de la ceva, chiar daca imi spusesem in prealabil ca nu voi mai trece prin asa ceva, deoarece m-am invatat minte. In ceea ce ma priveste nu exista "M-am invatat minte!".
Dupa o perioada mai lunga de timp in care m-am agitat si am dat foc doar de dragul de a scoate fum, acum 3 saptamani am intalnit o persoana care m-a determinat sa devin iarasi euforica. Din discutie in discutie, am realizat ca incep sa pun suflet si abia asteptam sa sa treaca timpul, sa-l vad, sa-l revad. In perioada imediat urmatoare inima-mi l-a transformat intr-un adevarat muz al ideilor mele, iar gandurile curgeau singure parca in pix si in taste. Cu cat timpul trecea, cu atat numaram din ce in ce mai des firele de nisip scurse prin clepsidra tacerii si a uitarii. Ma entuziasmam din ce in ce mai mult la ideea ca mai e putin, incercand astfel sa ignor acel spiridus din mintea mea care imi spunea "Ramai calculata, caci vei fi dezamagita apoi." Fericirea mi-se citea pe chip, fiind toata numai un zambet. Cel putin in ultimele zile aveam privirea luminata de parca mancasem neon...
Timpul a trecut. Clepsidra, goala si taciturna imi cerea parca sa o intorc. Am intors-o, insa nu am intors si timpul. Am numarat iarasi firele de nisip. Inca o zi, doua, trei... Din senin, peste tastele mele, peste foi a cazut tacerea plina de alte idei. In linistea mormantala glasului spiridusului meu ma face sa tresar atunci cand il aud zicand "Ti-am zis eu, ti-am zis eu...!!" Privesc putin in urma si observ ca pasii, semnele de viata au fost din ce in ce mai rari, mai stersi. Acum, par sa nu mai fie deloc. Insa eu inca mai sper. Ma uit spre telefon, si parca cer... un mesaj, un apel... Insa si stralucirea din ochi mi-se pierde, iar zambetul, am uitat sa-l mai schitez de mult...
Oare am sa-mi repet iarasi aceiasi intrebare? "Am sa ma invat vreodata minte, oare? As prefera sa nu privesc astfel lucrurile, si de data aceasta. Am intrat pe ultima suta de metri...

Teama

Si daca nu ii (mai) plac blondele? Si daca ceva nu merge? Daca lui nu ii place genul meu de fata? Oare il va deranja faptul ca imi apar punctele de vedere? Sau faptul ca nu mi-se pare corect sa renunt la firea mea zburdalnica? Ii cer prea mult daca vreau sa ma accepte cu unele chestii pe care stiu ca nu ii sunt pe plac? Si daca nu avem prea multe gusturi comune? Daca el nu e genul de persoana care sa ma alinte si sa imi ofere atentia dupa care tanjesc eu?
Am o mie de intrebari in minte... chiar si atunci cand imi amintesc ca EL imi garanteaza ca nu am de ce sa ma tem...
Abia astept... mami...