Spații goale

Sunt momente în care singurătatea, sau lipsa cuiva, a ceva ne copleșește. Sunt momente în care simțim că avem totul, și cu toate acestea, lipsește ceva.

Puzzle - jocul de logică și perspicacitate al copilăriei, devine uneori parte activă a vieții noastre de adulți, iar piesele jocului devin zile, clipe, momente, uneori amintiri. Și, deși toate se îmbină, la final imaginea nu e completă, deoarece lipsește ceva. Lipsește piesa care să definească întregul. Uneori... știm cu certitudine de ce anume avem nevoie. Dar, alteori golul nu e definit, iar asta ne determină să căutăm orbește acel "ceva". În astfel de momente, nu ajută nici cafeaua, nici prietenii. Iar banii sunt de prisos, atâtă vreme cât nu știi ce ar trebui să iei, deci prin urmare nu pot cumpăra nimic. Sunt lucruri care nu se pot cumpăra cu bani. 

Când simți un gol, fără să știi ce lipsește din el, poți defini această stare cu ajutorul geometriei. Dacă spațiul este pătrat - nu îl poți umple cu un cerc - vor rămâne spații goale. Și de asemenea, în astfel de momente nu te poți mulțumi cu un substituit - dacă spațiul este un cerc; un pătrat ar fi prea mare... 

Și... nu rămâne decât să aștepți - timpul le rezolvă, în ritmul lui, pe toate.

Leapsa amintirilor

Primita de la Vyio.

Amintiri din copilarie: muzica si desene animate.
Cu melodiile copilariei stau cam prost in ceea ce priveste amintitul. Insa retraiesc acum prin nepotelul meu. Una dintre melodiile pe care nepotul meu se distreaza e "Sarmalute`n foi de vita"


Cat despre desene animate intaietate au avut intodeauna Tom si Jerry

Desigur cam toate desenele "Metro Goldwyn Mayer" sunt si au fost superbe, motiv pentru care nu voi sta acum sa le enumar pe toate.

Leapsa o trimit mai departe catre Zipp0, Fiul risipitor si Crazykidoo

Te rog doamne, da-i putere mamei mele...

Te iubesc mami, desi de cele mai multe ori ne facem zile negre... RECIPROC!!
In ultimele zile stiu ca ti-a fost si tie greu, dar trebuie sa ma crezi si pe mine...
Mami... esti puternica!! Daca ai trecut peste, vei reusi sa depasesti si acum....

Tot el...

Acum cateva nopti spuneam ca mi-am gasit licuriciul. Sunt mandra de asta, deoarece licuriciul meu este dispus sa-mi fie aproape multe nopti fara stele de acum incolo. Poate suna ca o promisiune spusa frumos, insa pe moment, asta este tot ce aveam eu nevoie. Pentru mine nu e important sa stau langa cineva care are nu stiu ce masina, caci, in fond eu nu traiesc cu masina ci in cel mai fericit caz cu soferul. In cazul de fata, nici macar cu soferul vreo unei masini. Pentru mine e mai importanta persoana de langa mine si nu, nu mi-am cautat vreun baiat care sa detina vreo firma sau sa fi terminat la nu stiu ce liceu de prestigiu. El, e un baiat normal, obisnuit, ca si mine. Este o persoana speciala, insa este pentru mine. De unde sa stiu eu ca si "x" trecator de pe strada il va considera la fel, sau nu? De data asta sunt hotarata sa nu imi pese daca sora-mea s-a bucurat pentru alegerea facuta de mine (si chiar daca nu se bucura, aceiasi dispozitie as fi avut-o), sunt hotarata sa nu imi pese ce parere vor avea ai mei cand ma vor vedea cu el, sau ce fel ne vor privi cei din jur. In fond si in definitiv, pentru ce sa imi pese de parerea celor din jur? Sa ma cramponez iarasi la idei preconcepute? Mai bine nu, deoarece in relatia asta suntem implicati doar eu si el, nimeni altcineva.
Acum cateva luni, radeam impreuna de o posibila viitoare inrudire intre noi. Mai in gluma sau mai in serios atunci hotarasem ca acel care se va casatori primul, sa il naseasca pe celalalt. Aseara, insa, radeam de conjunctura legata de aceiasi discutie. E incredibil cum, uneori, 2 oameni pot ajunge impreuna. Intre noi pare a fi genul de poveste in stilul american cand cei 2 se cunosc de cand erau copii si, odata ajunsi adulti realizeaza ca se iubesc. La noi nu este vorba de iubire, caci in fond, sa recunoastem, dragostea ca si sentiment nu apare intr-o saptamana, mai ales atunci cand intre partenerii unei relatii exista cel putin o perioada piedici temporale. Insa intre noi s-a format deja atasamentul si sentimentul acela exprimat prin dorinta. Dorinta de a te vedea, dorinta de a vorbi cu sufletul drag. Dragostea ca si sentiment, nu o sa apara niciodata reciproc si simultan intre noi, deoarece pentru a se ajunge la o iubire reciproca este necesar ca unul dintre noi, eu sau el, sa treaca printr-o stare de nebunie. Unul dintre noi trebuie sa simta fluturi in stomac cu gandul ca in cateva ore se va intalni cu celalalt, sa aiba sentimentul ca nu poate dormi noptile doar la gandul ca celuilalt ii este rau. Astfel, in clipa in care unul dintre noi va fi indragostit de celalalt, daca lucrurile vor merge bine intre noi, iubirea o sa vina de la sine pentru celalalt. Eu sau el, vom ajunge sa iubim din sentimentul celuilalt. In fond, dragostea intodeauna se va naste din sentimentele celuilalt.
Dragostea se naste din lucruri marunte, dar care au rolul de a lasa zambetul pe buze si ochii luminati. Vreau sa ii adorm in brate. Mai devreme sau mai tarziu, acest lucru va fi posibil, iar el ma va privi, ma va rasfata si ma va proteja. Si, cum atunci cand vine vorba de sentimente, ma dau in vant dupa toate astea, asemeni unui copil, o sa ador sa-i adorm in brate pentru toate astea si voi zambi. Lui ii place sa ma stie zambind, si uite asa se nasc sentimentele admirabile dintre oameni, dintre 2 oameni, dintre mine si el...
Insa, inainte de toate, vreau sa-l vad, deoarece mi-e dor de licuriciul meu...

Fluturi si ... mult galben

Uite ca am facut-o si pe asta!! Dupa vreo 30 si ceva de ore mi-am refacut imaginea blogului. Un nou skin, un nou link si pe langa acestea, si o noua fata. "Just a few words" a devenit "Fuga dupa fluturi" iar noul moto sub care scriu este "Les errances du coeur parmi les mots perdus du temps" (Ratacirile inimii printre cuvintele pierdute ale timpului). Noul skin e plin de culoare, e galben, ceasul meu este o jumatate de portocala. De ce galben? Nu, de aceasta data galbenul nu reprezinta un simbol al geloziei, ci, din contra reprezinta un simbol al verii. Daca eram pictor, asezam in penel lanuri de grau si holde, campuri de floarea soarelui. Insa, eu sunt un altfel de artist...
Imi vibreaza buricele degetelor, caci asa isi exprima mintea mea nerabdarea de a scrie, de zburda pe tastele docile... In mine arde mocnit focul unei schimbari. Fuga dupa fluturi suna de parca as fi un copil in inocenta sa, insa asa ma simt. Ma simt un copil, ma simt doar un artist. Un artist care simte viata prin toti pori, simte ca iubeste cerul, simte ca iubeste totul. Asta sunt eu acum. O nimfa a verii, un suflet care in joaca sa ar vrea sa atinga gingasia fluturilor, ar vrea sa simta blandetea lor. Am fost smulsa dintrun basm cu zane si am fost lasata aici, printre oameni, printre fluturi. Te rog, nu incerca sa-mi deviezi zborul. Lasa-ma sa alerg bezmetica si sa dau culoare cerului, sa dau stralucire ochilor tai. Lasa-ma sa cobor incet si sa-ti pecetluiesc buzele cu un sarut frugar, ca mai apoi, in urma lui sa ramana un zambet plin de subinteles. Nu stiu cine esti, dar lasa-ma sa zbor, promit ca o sa te iubesc candva, dar acum lasa-ma sa-mi urmez zborul, nu-mi curma aripile si seninatatea, caci... sunt o nimfa...

1 Iunie - Ziua cand iubim copii

Flori, bomboane, ursuleti de plus, baloane colorate, hainute, petreceri-surpriza, multe bucurii, toate pentru copii. In aceasta saptamana, Romania sarbatoreste de zor 1 Iunie - Ziua internationala a copiilor". Oamenii politici au inceput sa vorbeasca despre responsabilitatea pe care o avem fata de prichindei. Primari si prefecti viziteaza camine, sute de fundatii se agita de zor, iar in unele localitati au aparut mini-Disneyland-uri. In Bucuresti circula un tramvai-cofetarie, iar la un post de televiziune copiii au preluat puterea". Totul e frumos, e minunat, dar sub acest strat stralucitor se vede, prin crapaturi, tabloul crud si sumbru al situatiei copiilor din tara noastra.
In realitate, aceasta sarbatoare nu exista decat in calendarul autoritatilor. Statistic vorbind, doar pentru cateva mii de copii din cele 5 milioane care traiesc in Romania, 1 iunie inseamna ceva deosebit. Grosul acestora il constituie copiii institutionalizati, care au invatat ca, acum, de Pasti si de Craciun au parte de o masa cu dulciuri. Pentru restul copiilor, 1 iunie e o zi obisnuita. Adica o zi in care majoritatea celor mici se chinuiesc sa manance o hrana saraca in calorii, primesc o ingrijire proasta prin spitale sau renunta la scoala. Astfel, o mare problema a copilului roman de azi e starea de sanatate, care e proasta inca de la nastere. Intre 1990-1998, greutatea medie a nou-nascutilor din Romania a scazut cu peste 60 de grame, bebelusii nostri fiind cu 200 de grame sub media celor din Vest. De asemenea, la noi mortalitatea infantila e de trei ori mai mare decat in tarile occidentale.
Tot statisticile spun ca peste jumatate din copiii de pana la 5 ani sufera de anemie. Malnutritia proteino-calorica este asociata deceselor la 0-1 ani, intr-o proportie de 21 la suta, iar la prematuritate, de 38 la suta. Ar fi si greu sa fie altfel, caci doar un sugar din 20 primeste lapte praf special, ceilalti fiind hraniti cu lapte de vaca sau lapte pulbere standard, care provoaca tulburari digestive, sangerari si anemii. Starea de sanatate proasta a celor mici ii face sa fie din ce in ce mai sensibili la boli. In ultimii ani s-au inmultit serios cazurile de boli ale aparatului digestiv, de boli infectioase, tulburari mentale si probleme respiratorii. Toate, la un loc, provoaca moartea a circa 5.000 de copii intr-un an. Daca ajung la scoala, aici incep alte probleme. Pur si simplu, multe familii nu sunt in stare sa faca fata cheltuielilor pe care le presupune frecventarea unei institutii de invatamant, asa ca isi opresc copiii acasa. Numai in acest an, in Capitala, 2.300 de elevi au abandonat cursurile obligatorii, iar la liceu 15.000 de elevi n-au promovat cursurile semestrului I. Prin alte parti, situatia e mai proasta. Si ar fi si mai proasta daca nu s-ar fi luat masura ca nefrecventarea cursurilor scolare sa duca la pierderea alocatiei pentru copii. Cum respectivele alocatii sunt, in unele case, singura sursa stabila de venit, toata familia are grija cu sfintenie sa-l trimita in fiecare zi pe cel mic la serviciu". Cand slujba cu cartea nu mai tine, copiii sunt trimisi la patron, sa scoata un ban si sa invete meserie".
Astfel, din cele 2 milioane de persoane care lucreaza la negru in Romania, cateva zeci de mii sunt copii. Tineri si adolescenti descarca marfa in angrouri, spala masini sau culeg rosii pe camp. Cum legislatia in domeniu lipseste aproape cu desavarsire, abuzurile sunt inevitabile. Dar si la negru e greu sa-ti gasesti o slujba, asa ca unii sunt calificati in meseria" de infractor. In primul trimestru al acestui an, minorii au comis peste 5.000 de infractiuni grave, inclusiv omoruri si talharii. Pentru adultii care i-au pus la treaba, avantajele folosirii mainii de lucru tinere sunt evidente: adolescentii debusolati sunt usor de controlat si greu de condamnat. La acestea se adauga valul urias de prostituate minore care au aparut pe toate strazile oraselor din Romania.
Recuperarea din calendarul antedecembrist a zilei de 1 iunie are o explicatie simpla: in primul rand, sarbatoarea e o ocazie minunata pentru toti politicienii de a aparea in poze alaturi de copii. Imaginea unui zambet nevinovat e mult mai de efect decat cea a unui maidanez adoptat. Procedeul a fost folosit din greu de Ceausescu. Atunci, copiii care aveau onoarea sa fie mangaiati de dictator erau cantariti cu grija, pentru a nu atarna prea greu cand erau ridicati in brate. Acum, nu mai e cazul, caci politicienii nostri pot face fata tuturor greutatilor. In al doilea rand, rezolvarea problemei copiilor institutionalizati a ajuns sa fie o cerinta de integrare, impusa de Uniunea Europeana. Situatia este atat de grava incat chestiunea a ajuns sa fie considerata o prioritate pentru evaluarea sanselor de integrare a tarii noastre. In ultimii ani, Romania a ajuns sa fie cunoscuta in strainatate ca o tara plina de aurolaci si mici cersetori. Sarbatorirea cu fast a Zilei Copilului trebuie sa arate tuturor, inclusiv Uniunii Europene, ca guvernului ii pasa de problema. De aceea, s-a pus la punct o strategie guvernamentala speciala plus alte patru-cinci planuri de actiune. Dar, cu sau fara strategii, copiii traiesc tot in Romania, iar principala problema a Romaniei de azi, deci si a copiilor, este saracia extrema a populatiei. In concluzie, Guvernul ar trebui sa inteleaga ca cea mai buna cale pentru a crea copiilor nostri o lume mai buna este o reforma eficienta, care sa elimine rapid saracia. Altfel, vom crea o lume in care Pastele, Craciunul si ziua de 1 iunie vor fi putinele bucurii ale copiilor nostri.

(Autor Marius NITU - Jurnalist ziarul Adevarul)

Din surse DESPRE COPII

Copil ramai o viata, chiar si atunci cand cresti si ai la randul tau copii - Mereu vei fi copilul parintilor tai

boomp3.com

La multi ani tuturor copiilor!!
La multi ani mie!!
La multi ani nepotului meu Robertino!!
La multi ani tie, cititorule!!

______________

P.S. Melodia era singura pentru copii pe care o aveam la indemna. Trecand peste asta, practic reprezinta perioada copilariei, oarecum nedorita de parinti. Mereu, copii isi doresc sa creasca mari, apoi adolescentii abia asteapta sa iasa de sub aripa adultilor si sa se descurce singuri; iar parintii, aproape de fiecare data regreta avantul copiilor, dorind parca sa ii stie mereu mici, alaturi de ei...

Si trecand si peste perioada copilariei, si peste sarbatoarea noastra, BINE AI VENIT, VARA!!

Femeile intodeauna plang fara motiv...

De ce plangi?

-Pentru ca sunt femeie! - raspunde mamica.

-Nu inteleg...- zice micutul.

-Si n-ai sa intelegi niciodata...

Mai tarziu, copilul isi intreaba tatal: -De ce plange mamica?

-Nu stiu nici eu! Toate femeile plang fara motiv! - a fost tot ce i-a putut spune taticul.

Devenit adult, il intreaba pe Dumnezeu: -Doamne, de ce plang femeile asa de usor?

-Cand am facut femeia, ea trebuia sa fie o fiinta deosebita. I-am facut umerii destul de puternici ca sa poarte pe ei toata greutatea acestei lumi si destul de moi ca sa fie confortabili. I-am dat forta de a da viata si cea de a accepta respingerea cu care o trateaza adesea proprii copii....forta de a avea grija de familie in pofida bolilor si oboselii. I-am dat sensibilitatea de a-si iubi copiii cu o dragoste neconditionata, chiar si atunci cand ei o ranesc cumplit. I-am dat forta care-i permite sa continue cand toata lumea abandoneaza. I-am dat puterea de a-si suporta barbatul in caderile sale si de a-i ramane alaturi cu aceeasi tarie. Si in fine, i-am dat LACRIMI sa planga atunci cand simte nevoia. Vezi, fiule, frumusetea unei femei nu sta in vesmintele pe care le poarta, nici in chipul ei, nici in coafura... Frumusetea unei femei sta in ochii ei. Aceasta este poarta catre inima ei - locul unde se adaposteste dragostea. Si adesea lacrimile sunt cele prin care poti sa-i zaresti inima...

Script pentru o piesa de teatru

Am si eu nevoie de o idee de un script pentru o piesa de teatru care sa fie jucata in fata unui auditoriu cu varste intre 5-10 ani!!
Dar urgent!!Asta insemnand pana maine!!
Cine are vreo idee il astept sa lase un comentariu, sau sa scrie la discuta liber!!

Suflet in deriva...

Plutesc in deriva printre ganduri. Mi-e greu sa aleg ce sa fac, mai ales cand nici macar sa inot nu stiu. Sa ma intorc pe vaporul plin de trecut si amintiri frumoase, sau sa infrunt valurile, incercand sa ajung pe malul unde se ascunde viitorul pe care mi-l imaginam?!
Ar trebui sa-mi fac analiza pe sufet, dar nu exista medici specializati in asa ceva.

Activ - Lucruri simple

"In lucruri simple ma regasesc
Si cand zambesc si cand traiesc..."

Vreau ca viata mea sa fie simpla, sa nu ma mai complic sa fie frumos...
Stiu ca unii vor spune ca e veche antica si de de mult melodia, dar sunt insignifiante acele persoane, pentru ca eu vreau sa fac pe cine trebuie mandru de mine nu pe cine vrea sa caute un motiv.
TE IUBESC si promit ca incerc sa fiu mai buna...!!
VA STIMEZ si promit ca incerc sa fiu mai buna...!!
TE APRECIEZ si promit ca incerc sa fiu mai buna...!!
Vreau sa fie totul simplu, vreau sa ma regasesc intr-un fir din iarba de primavara, intr-o raza de soare, intr-un suras.

Leasa Dragos - Diferente (despre copilarie)

Si toate astea nu sunt doar versuri dintr-o melodie. E chiar adevarat ca, "copii de azi parca sunt mai tristi ca noi.". Stateam intr-o zi de vorba in fata scarii si ma uitam la cei care vin din urma. Nu vreau sa vorbesc ca si cum as avea mai mult de 17 ani, insa generatia mea era mult diferita de copii de azi. Ce fel injura, ce fel vorbesc. La noi cea mai mare injuratura era "in gatul matii", desi si noi stiam... Fetele la 11 ani se gandesc deja la sex si se machiaza si nici nu mai stiu ce sa-si faca sa iasa in evidenta baietilor. Aceleasi fete de 11-12 ani care isi cauta prieteni de la 18-19, chiar 20 in sus. Eu eu am inceput sa ma duc machiata zi de zi la scoala abia la liceu, intr-a noua. In generala intr-a opta ce ma mai lasa mama vinerea sau aproape de vacante...
Si, apropo de melodie, imi amintesc si acum cat m-a bucurat pe mine prima "scrisoare" adresata mie, dar cat si reactia lu sora-mea si a lu` maica-mea cand au citit-o. Era o cerere de prietenie de la un anumit vecin. :) Eram amandoi copii, si nu stiam ce inseamna de fapt "prietenie" (nu cu sensul de amicitie), insa vedeam si noi la altii mai mari si ne jucam imitandu-i :) Si ne distram atunci cand furam trandafiri de prin gradinile blocurilor apropiate, iar la balcoane ieseau babele sa ne certe:)
Dar ce sa le faci acestor copii? Acum e la moda sa fii strut si sa fumezi, nu sa joci oina si ciocolata. ( Impreuna cu un alt vecin i-am propus unui strut in vara sa joace o ciocolata cu noi. S-a uitat cateva secunde cas, si dupa aia ne-a cerut bani sa cumpere, spunand ceva de genu "Desteptilor ciocolata se mananca, nu se joaca!!")

Leapsa - Tu ce faceai cand erai mic/a?

De ce nu? Caci, cu totii am facut cate o pozna cand eram copii, sau fiecare dintre noi a trait un moment, care acum ii aduce un zambet cand isi aminteste...

Eu am fost un copil destul de cuminte cand eram mica, dar as putea spune ca acest lucru se compensa prin faptul ca eram foarte ... impiedicata :) Aveam prostul obicei, daca ii pot spune asa, sa dispar ca o naluca, imprastiindu-ma pe jos si, de cele mai multe ori cadeam in... nas. Fapt pentru care, in prezent mai toti ai mei inca se intreaba cum de nu am niciun semn pe nas, si am nasul normal. 3 dintre cele mai spectaculoase cazaturi ale mele au fost (nu le mai retin exact ordinea primelor 2, dar oricum) :
- Jucam Ascunselea cu vecinii mei mai mari (generatia sorei mele - care are 23 de ani) si logic, eu ma tineam dupa sora mea. In fata blocului avem o denivelare a pamantului de ani buni. Desi stiiam de ea, am pornit in fuga in directia blocului din fata, iar in drumul meu treceam peste acea denivelare pe care o sarisem de atatea ori pana atunci. De data aia insa, nu stiu cum anume am facut, m-am impiedicat si in secunda urmatoare m-am ales cu un nas julit, care m-a costat vreo 2 saptamani de iod si apa oxigenata.
- Al doilea loc familiar in care mi-am rupt nasul, a fost la Hanu Conachi, jud. Galati. Tatal meu, fiind sofer, ma lua mai mereu in curse si de fiecare data faceam popas acolo pentru a manca mici (cred ca acolo si la o terasa din Tecuci se gasesc cei mai buni mici din intreg judetul Galati.)
Cunosteam foarte bine locul si totusi, intr-una din curse, dupa ce a coborat mama (cabina de la masina avea 3 locuri, iau eu stateam la mijloc) am dat sa cobor si eu. Neatenta, m-am impiedicat de una dintre trepte si, am ajuns cu nasul in asfalt. Ghinionul meu? Asfaltul era abia turnat cu foarte putin timp in urma. Imi amintesc si acum ca m-a durut. In timp ce ai mei se agitau sa nu-mi fi intrat bitumul din sosea in ochi, iar alti oameni de la han m-au inconjurat sa vada daca sunt bine, eu m-am ridicat zambareata, dar cu o durere ingrozitoare si cu nasul "stricat". Acum ma amuza modul in care am putut plana pe asflat, dar imi amintesc ca pana acasa mama m-a tinut numai in compresii cu apa oxigenata care usturau ingrozitor, iar in Galati am reluat tratamentul si compresiile cu iod, pe langa cel cu apa oxigenata.
- O a 3a cazatura impresionanta a fost in 2006 cu putin dupa curatenia de Paste. Din fericire, am planat in casa si nu am mai aterizat in nas :) Abia imi luasem Pc-ul nou si adminul de retea era la mine, imi instala windowsul si programele. Plecata in viteza din camera, pe hol am dat cu stangul in dreptul (sau invers, nu mai retin exact) si am intrat in picaj. Langa usa de la bucatarie aveam o cutie. In caderea mea, ce m-am gandit eu? sa incerc sa ma rasucesc sa nu cad cu capul in cutie. Proasta alegere!! M-am rasucit casa feresc cutia, intr-adevar, dar am cazut si m-am intins pe jumatate de hol, lovindu-ma cu capul de pragul de la sufragerie si cu soldul de cel de la bucatarie. De parca lovitura nu ar fi fost de ajuns, in cadere am atins paleta de covoare (o chestie mare si grea de sarma de aia groasa), care, mi-a aterizat in cap. Ai mei, impreuna cu adminul, speriati de zgomotul pe care il facusem, au venit sa vada ce se intampla si, vazandu-ma intinsa pe jos nu au gasit nimic de facut decat sa rada in hohote. Bineinteles ca singurul lucru care imi ramanea era sa fac si eu haz de necaz, insa dupa aceasta planare am ramas cu o durere de cap enorm is o vanataie pe sold de toata frumusetea.

Dupa toate cazaturile, de fiecare data am ramas cu cate o amintire unica, pe care le revad cu drag mereu, chiar daca m-am ridicat ori zambind sa par stapana pe situatie, ori plangand caci durerea era de nesuportat. In fond, asa este cand esti copil, nu simti copilaria daca nu cazi macar odata (bine, in cazul meu de muuuuulte ori).

Dau leapsa mai departe la Vyio si lui Ktala, daca va avea chef de blog dupa proaspata entorsa :)

Iarna...

Prima zi de iarna propriu-zisa pentru mine a fost duminica. Mai mult de atat nu mai trebuie spus, caci, daca va mai amintiti, eu imi doream sa ninga din octombrie.

Grasu XXL - Sa fim copii

Pentru acele vremuri din viata mea pe care inca le simt, le traiesc si le savurez :)

Cine e pui mic, are antifoane roz si a fost la patinoar? :)

Da, am fost ieri seara la patinoar si mi-a placut. Pentru un incepator, cred m-am descurcat bine... Doar 4 cazaturi dintre care sunt responsabila doar de 2 dintre ele. Voi posta si poze, doar pentru a-i da fratelui meu ktala motiv de amuzament.

Si-n plus, mai exista o parte frumoasa. Am smuls de la mama o promisiune ca in primele 2 saptamani din ianuarie imi cumpara patine. Ce imi puteam dori mai mult??

Clipa in care simti ca ti-se rupe pamantul sub picioare...

Traiai pana mai devreme intr-o lume a ta, in care suferinta nu-si gasea locul, nici macar nu exista. Credeai ca totul va fi frumos o viata intreaga, chiar si cu micile ploi. Iti construisesi o realitate interioara, paralela cu lumea rea si cruda in care te afli, fara vointa. Insa...

Intr-o zi, vine si acea zi. Oricat ai fi spus tutror ca tu vei fi altfel. Oricat ai fi vrut candva sa ramana doar o intamplare auzita. Si-atunci, in clipa in care perfida Fortuna te raneste, te simti lovit in moalele capului.
Si plangi, si plangi. Si mereu te intrebi "Care e faza? De ce tocmai mie sa mi-se intample una ca asta??" Si parca blestemi zilele, si clipa in care lucrurile au luat o alta intorsura decat cea pe care o asteptai, o vroiai tu. Poate crezi ca esti singurul vinovat, poate crezi ca nu ai gresit cu nimic. Insa ce mai conteaza acum cine a gresit?
Tu simti cum totul se termina totul aici, simti cum toate gandurile care te-au tintuit o viata, revin, rand pe rand si toate odata, si-ti adancesc ranile jugulare care ti le-a facut o franghie invizibila, de-a lungul vietii. Te prabusesti intr-un abis ale carui margini nu reusesti sa ti-le imaginezi macar. Norii se rup deasupra ta in mii si mii de ploi, pamantul se rupe sub tine, iar tu continui sa cazi.
Ai vrea dupa toate astea sa te ridici, insa te intrebi daca mai ai puterea, daca mai ai pentru ce. Nu te mai simti in stare sa treci peste. Crezi ca totul se termina aici, ca te-ai ingropat singur intr-un morman de moloz al trecutului ce apasa pe sufletul tau.
Acum nimic nu mai are sens pentru tine. Si de fapt, ce ar mai putea avea, cand valorile in care credeai s-au naruit...?

De ce te grabesti ca o virgina la maritat?!

Sunt oameni care intreaga viata se grabesc.
De ce treci prin viata grabindu-te? Mereu vrei sa prinzi primul tren, vrei sa ajungi primul la munca, vrei sa ajungi inaintea celorlalti pe piscuri nestrabatute. Te grabesti sa mananci, sa impingi tacul la biliard, sa judeci, sa acuzi. Mereu esti grabit.
Te grabesti sa mananci, sa cresti. Esti doar un copil, si inghiti repede si lacom, iar in sinea ta iti doresti sa fii mare, sa cresti, ca nimeni sa nu-ti mai impuna sa faci ceva, sau sa mananci tot. Cand erai mic mic, parintii tai iti spuneau ca cine mananca tot va creste mare mare. Acum, urmarit parca de acea vorba, mananci repede, sa poti termina sa ajungi si tu parinte... Apoi in timp, obisnuit ca in copilarie, te vei grabi sa mananci repede, sa "ciugulesti". Mereu te vei grabi, iar mancarea va fi mereu fada pentru tine, fara gust si fara sens. Vei manca, caci iti este vital sa te hranesti, insa nu vei simti niciodata gustul mancarii si nu vei savura niciodata nimic.
Te grabesti sa prinzi mereu primul tren. Si, asa faci si in viata. Fugi dupa trenuri si tramvaie la fel cum fugi si dupa idealuri. I-ai auzit pe altii spunand ca acel tren e superb si imediat ai vrut sa urci si tu. Ai grabit pasul, si ai urcat insa, nu era trenul potrivit. Nu pentru tine. Intarzii la servici si te grabesti. Candva reprezenta un ideal pentru tine. Candva...
Te grabesti sa judeci oamenii, sa ii acuzi. Insa, nu te gandesti nici macar o clipa ca si tu ai putea fi vinovat, sau ca poata cel "vinovat" nu are nicio vina, poate doar se afla la momentul nepotrivit, in locul nepotrivit. Judeci oamenii dupa aparente, dupa cum se imbraca, dupa starea de spirit dintr-o zi, sau alta, dupa aspectul fizic si imediat dupa il etichetezi... de cele mai multe ori, gresit. Pentru tine nu conteaza ca toti suntem oameni si toti avem dreptul sa gresim, consideri ca daca s-a facut vinovat de ceva, este necesar sa achite greseala, sa plateasca inzecit pentru ea. Iar atunci cand iti vine si tie randul, plangi si implori sa fii iertat. Si apoi, tu in continuare judeci, desi nimeni nu ti-a daruit acest drept.
Te grabesti sa ridici prima dragoste pe un piedestal. Apoi, de fiecare data te cramponezi de trecut, atunci cand totul se darama. Iti incalci principiile, te lasi ranit, lasi de la tine. Consideri ca daca e prima iubire, e absolut necesar sa fie si ultima. Nu poti trai, nu poti manca, mereu cauti sa il/o gasesti in orice fiinta de pe strada. Mereu spui "Are ochii lui." sau "Are parul ei.". Si apoi singur/a te contrazici, "El avea ochii mai profunzi." sau "Ea are parul mai blond.". Iti provoci singur suferinta. Apoi, cand iubirea se consuma si pentru tine, vrei sa sufere altii pentru toate noptile tale pierdute. Si te indragostesti iar. Si iar te grabesti sa ridici piedestale. Si iar iti provoci singur suferinta...
Grabindu-te astfel prin viata, ajungi aproape de 20 de ani, si incepi sa realizezi ca ai trecut prin viata ca gasca prin apa. Nu te-ai bucurat de nimic, ai avut o viata monotona, o fuga continua. Incepi apoi sa iti petreci toata copilaria intr-o vara, incerci sa fii dual, sa fii adolescent si tot odata copil. Ajungi la varsta asta si-ti dai seama ca esti un sedentar si ca te comporti ca un mosneag. Si incepi sa tragi (ca un nebun) si vrei sa te apuci sa faci si tu un sport, sa iesi cu prietenii sa te distrezi.
Si timpul trece, iar atunci cand te apropii de varsta a doua incepi sa simti ca nu iti mai place ceea ce faci. Ca ai ales o cariera doar pentru ca asa te-au indrumat parintii, sau ca te-ai grabit sa obtii repede bani.
In jurul varstei de 50 de ani, devii disperat. Poate ca de fapt te-ai dus la profilul la care vroiai tu, insa acum, te-au dat afara si esti dezorientat. Nu stii incotro trebuie sa te grabesti, dar esti femr convins ca trebuie sa o faci. Ai o familie. Poate ca mai ai si copii la scoala. Cand ii vezi cum cresc iti pare rau si ai vrea sa nu faca aceleasi greseli ca si tine. Insa, e prea tarziu, tu ai intervenit in viata lor, si deja au pornit pe aceleasi cai. Acum iti pare rau ca te-ai grabit sa ii indrumi, caci i-ai trimis pe cai gresite.
Si viata trece, zi cu zi , an cu an, cu bune si rele. Si toate devin doar amintiri. Si cand sa mori, iti pui singur retorica intrebare "De ce m-am grabit ca o virgina la maritat? acum nu iau nimic cu mine, iar in urma...las doar amintiri.".
Si de fapt ce sunt amintirile?! cel mai probabil amintirile sunt doar foi uitate, poze ingalbenite si... ganduri...!

De ce e iar septembrie?

Afara cerul plange cu jale. Un peisaj trist, mohorat si monoton domina totul, dar si-a pus in special amprenta pe mine, pe gandurile mele. In surdina se aude melodia "Poate daca ploaia s-ar opri"(Cargo), iar sufletu-mi, plin de trairi, e inundat de melancolie...
Stau singura in camera cu pereti albi si goi... si reci. A trecut si vara asta, a trecut inca un an. Nici macar nu mai stiu, am uitat cat de repede trece timpul. Parca mai ieri plangeam si-mi era frica sa cresc, sa intru la gimnaziu, iar astazi... astazi sunt o adolescenta vizionara care incearca sa fie impartiala in duelul realitatii.
E septembrie, e tarziu. Privesc cu teama in urma, si...nu imi dau seama ce am realizat in ultimul timp. A mai trecut inca o vacanta si, imi dau seama ca ma apropii cu pasi tot mai repezi catre momentul in care nu voi mai fi eu, voi fi doar un adult grabit, un om matur, ce poarta grija zilelor de maine. Anii de liceu(cei mai frumosi ani ai tineretii) m-au trezit din visare, atunci cand parea prea tarziu. Desi am plans, deoarece nu-mi doream pentru un moment sa cresc, atunci cand timpul trecuse deja, am deschis ochii si am vazut ca nu ma bucurasem de copilarie, nu am stiut candva sa fiu..un copil. Si, mi-a parut rau. De aceea, am vrut sa profit, sa incerc iar sa fiu Andra ( sau Madalina cum ma stiau toti) o persoana vesela, care sa regaseasca zambetul pierdut intr-un zbor de fluture, intr-o floare colorata de vara. A trecut o vara, un anotimp al copilariei mele. A trecut o vara intr-un ceas. O vara, pentru cateva clipe am fost ceea ce nu am stiut sa fiu ani la rand, am fost copil. M-am dat in leagane , am mancat vata de zahar, am admirat fluturi, mi-am imaginat forme printre nori. Insa toate acestea, s-au inundat in primul suvoi de ploaie, de lacrimi. E septembrie si imi pare rau ca toate acestea au durat atat de putin, ca s-au scurs intr-o clipa, ca si cum n-ar fi fost. E pacat, am fost prea putina vreme copil, iar in vacanta ce va urma, voi fi cu un pas mai aproape de adultul matur (ce urmeaza sa devin) si imi va fi mult mai greu sa copilaresc, nu voi mai sti cum sa fac asta...
Astept sa treaca aceasta saptamana absurda, sa pot incepe scoala. Acum, astept sa vina octombrie sa ma plimb prin frunze, si sa visez, sa-mi amintesc. Sa fie iarasi 8 octombrie, sa treaca si acest an. E, primul an pentru care ma bucur ca a trecut. Si..de fiecare 8 octombrie ma voi bucura iar ca a trecut un an. E abursd, stiu, dar in fiecare 8 octombrie sunt tot mai fericita ca acesti ani trec. Anul acesta, pe 8 octombrie va fi trecut primul an. Primul nostru an. Cel mai frumos an...

Timpuri noi-Tata