După un weekend tâmpit, în care îţi vine să-ţi bagi pula, am început săptămâna şi mai prost. După ce ieri seară am avut încă o tachinare mai meschină cu EL (!!), nu am mai avut chef de niciun film şi m-am apucat să-mi fac tema la SCEF. Ca şi chestie, după ce am stat şi am lucrat aseară la temă, nu am reuşit să închid un ochi toată noaptea - deci dimineaţă numai de seminar nu am fost în stare. I-am trimis profei un mail cu tema şi am revenit în pat. Nu pentru mult timp, însă...Azi mi-am pierdut jumătate din zi lucrând la nişte chestii, ca, după ce am reuşit să le fac să fie în regulă, să aflu că le-am făcut degeaba. M-am certat cu unul dintre prietenii buni - şi asta doar pentru că a refuzat să mai lucrăm împreună. Asta m-a făcut să realizez încă odată să nu fac niciodată "afaceri" cu prieteni şi rude. De data asta mi-a intrat în minte, şi voi şti la cine să apelez pe viitor. Cearta în sine, mă afectează în mai mare sau mai mică măsură; însă sunt încă frapată de naivitatea de care a dat dovadă. M-a deranjat că ar fi putut să îmi spună de dimineaţă sau dinainte - că renunţă la colaborare. Nu să mă lase să lucrez jumătate de zi, să încerc să termin şi în timp util şi să fie şi bine lucrat, ca abia apoi să îmi dea "Marea veste". Mda! Şi, desigur că s-a lăsat cu replici de genul "Halal prieten îmi eşti", "Eu îţi vreau doar binele" şi într-un final cu ignore-uri. Asta e!! Mâine îmi încep proiectul de la zero, şi de această dată ştiu cui să nu îi mai cer ajutorul.
Mi-e foame şi frig, ambele în proporţii mari. Am ciugulit 2 sandwişuri acum câteva ore - şi poate că, dacă nu aş sta ascunsă sub pilotă, ar fi o idee bună să mă duc să îmi prepar ceva să mănânc. Poate. Mi-e prea frig însă - şi nu am nici cea mai mică intenţie să deschid repartitorul. Sunt plânsă, şi, în plânsul meu mă gândeam dacă asta se datorează doar faptului că am muncit degeaba, sau şi altor motive. Mi-am amintit iar că a fost Moş Nic(i)olae. Cum a fost, aşa a şi trecut. Mi-am amintit iar că sunt aproape singură, deşi, prezenţa colegă-mii de apartament şi facultate încă se simte - chiar dacă ea e acum prin oraş. EL e departe şi confuz, tata când mă sună mă plictiseşte cu dădăceala lui inutilă şi atât, iar mama...
Mămica mea e şi mai departe. Iar asta nu trebuia să îmi amintesc, pentru că asta îmi răsună în minte în fiecare clipă. Îmi sună ca un tambur prost -că mamul meu e acolo unde e doar din vina mea, că eu nu i-am dat alternative. Mi-este dor de ea, cum îmi este de tot. Mă gândesc tot mai des că am intrat în decembrie şi că în curând voi lua vacanţă. Am să mă duc acasă - şi va fi primul an în care nu voi face sărbătorile în familie. Poate nu va mai fi nici bradul din noaptea de 24, nici cele 2 nopţi de prăjiturit, şi cu siguranţă nici răcitura transparentă care nu alunecă din farfurie. Anul ăsta... nu va mai fi nimic. Şi asta doar pentru că mamul meu e la naiba-n praznic să muncească pentru o sumă de nimic.
Bani. Totul se rezumă la ei. Privesc cu ciudă în jur şi îmi pare rău. Îmi pare rău pentru că aş putea fi mai bună de atât, aş putea să fac să decurgă altfel lucrurile. Aş putea, şi totuşi nu pot. Nu pot pentru că apar diverse piedici proaste - ca aia de dimineaţă spre exemplu. Şi, în felul acesta, nu am să ajung nicăieri.
Acum mă simt pustie şi fără perspective. Şi dacă voi continua ca până acum, cred că şi puţinele perspective pe care le mai aveam pentru Crăciun... se vor pierde în van. Şi, probabil că, şi de Crăciun voi fi singură în Bucureşti - blestemând clipe.
.jpg)
