Orfan

Singur, pustiu,
Ca un copil pe străzi.
Mă-nchin și plâng 
La ale vieții gărzi.

Eu sunt nimic
Doar un copil orfan.
Aș vrea să cresc, dar sunt prea mic
Și viața mi-e în van.

M-au părăsit ai mei părinți 
Fără de nici o vină,
Chiar și așa, ei tot sunt sfinți
A-mi ochilor lumină.

O masă caldă, îmi doresc
Dar oamenii, m-alungă
Nu le-am greșit și le grăiesc
Că nu trăim în junglă.

Ce va fi mâine, nu vom ști.
Și, mă întreb în mare.
De voi trăi, sau voi muri...
E..generalizare.

Vârcolacul

Și vârcolacu'n pământ
În noaptea cea sură,
Se răsuci în mormânt, ca turbat!
O lacrimă-i curge și stă și îndură
În pământ greu și îngândurat.

Se zbate, se ceartă și nu se-nțelege.
De ce n-am murit
Și încă trăiesc?
Mi-e sete de oameni,
Mi-e foame în ură
Mi-e silă de sânge,
Dar sânge iubesc.

În suflet am blană
Și-n gheare, cuvântul.
Și luna din cer, o simt, o trăiesc.
Să fug, dar acasă-i mormântul
Ei mă cred mort, și mă-nlocuiesc.

Le-aș sfâșâi carnea,
Al rupe-o cu dinții,
Și-n noapte, pustiu aș urla.
Dar la ce bun?
Când mi-au dat otravă... gândind c-ar scăpa.

M-oi răzbuna,
Dar încă nu e vreme
Îi voi lăsa să-și mănânce de vii
O inimă, ficatul, dar și alte blesteme
Când peste noapte, și morți voi trezi.

Nu vă urăsc, cretini ai negândirii
Ce în mormânt pe mine ați băgat.
Sunt vârcolac, și așa e legea firii:
În noapte înger, peste zi - drac!
Ați vrut să fiți nemuritori în moarte
Să mă distrugeți, să fiți voi mai presus
Și-ați reușit, dar doar pentru o noapte,
Căci timpul meu, încă nu a apus.

Nu m-ați distrus,
Voi m-ați făcut ce sunt.
Un vârcolac în noapte,
Ascuns sub un mormânt.
Cavoul îmi e casă, dar e și legământ.
Mă voi întoarce-n viață
Să sfâșii orice gând.

Veți auzi în noapte
Un urlet singuratic
Și veți gândi că lupul se-nchină iar la lună
Vă veți întoarce, să dormiți liniștiți.
Dar nu-i nimic,
Căci am să strig, și tunet o să sună
Mă jur pe blana-mi, să vă îngroziți.

Astăzi sunt lup, și de e prima noapte,
Când realizez în cine am crezut;
Îmi accept soarta, și urlu mai departe.
Dar nu uitați voi oameni, credința n-am pierdut.
Să mușc din voi, mi-aș otrăvi destinul
Prefer să aștept să tac și apoi să vă privesc 
Cum îndurare cereți.
Cum frica o simțiți.
Căci lup sau vârcolac
Cu sânge se hrănește.
Voi asta n-ați știut,
Ah, oameni nesmintiți!

Când i-ați simțit puterea, 
De teamă l-ați ucis.
Dar cu a lor otravă, 
El lupul azi renaște.
Și nu urăște-n grabă,
Ei bieții oameni...
Nu vor ști ce îi paște!

Se va hrăni cu ură,
Din sângele vărsat.
Căci dincolo de moarte, și de al lui sicriu
Un vârcolac reînvie, și urlă.
A morțiu!!

Și când va prinde-n gheare
Și va mușca cu ură,
Îi va cruța să vadă
C-au întrecut măsură.
Vor implora iertare,
Vor blestema blesteme,
Vor plânge și vor crede, că poate mai e vreme.

El singur, vârcolacul
Știe că nu-i ca ei,
E mai presus de toate
Și nu înghite mișei.

Și-n astfel de lume,
Nu am ce să trăiesc.
Sunteți speriați, 
Am răzbunat
A morții demnitate.

Și pe sicrie eu pășesc

Și mă întorc în moarte!