Vârcolacul

Și vârcolacu'n pământ
În noaptea cea sură,
Se răsuci în mormânt, ca turbat!
O lacrimă-i curge și stă și îndură
În pământ greu și îngândurat.

Se zbate, se ceartă și nu se-nțelege.
De ce n-am murit
Și încă trăiesc?
Mi-e sete de oameni,
Mi-e foame în ură
Mi-e silă de sânge,
Dar sânge iubesc.

În suflet am blană
Și-n gheare, cuvântul.
Și luna din cer, o simt, o trăiesc.
Să fug, dar acasă-i mormântul
Ei mă cred mort, și mă-nlocuiesc.

Le-aș sfâșâi carnea,
Al rupe-o cu dinții,
Și-n noapte, pustiu aș urla.
Dar la ce bun?
Când mi-au dat otravă... gândind c-ar scăpa.

M-oi răzbuna,
Dar încă nu e vreme
Îi voi lăsa să-și mănânce de vii
O inimă, ficatul, dar și alte blesteme
Când peste noapte, și morți voi trezi.

Nu vă urăsc, cretini ai negândirii
Ce în mormânt pe mine ați băgat.
Sunt vârcolac, și așa e legea firii:
În noapte înger, peste zi - drac!
Ați vrut să fiți nemuritori în moarte
Să mă distrugeți, să fiți voi mai presus
Și-ați reușit, dar doar pentru o noapte,
Căci timpul meu, încă nu a apus.

Nu m-ați distrus,
Voi m-ați făcut ce sunt.
Un vârcolac în noapte,
Ascuns sub un mormânt.
Cavoul îmi e casă, dar e și legământ.
Mă voi întoarce-n viață
Să sfâșii orice gând.

Veți auzi în noapte
Un urlet singuratic
Și veți gândi că lupul se-nchină iar la lună
Vă veți întoarce, să dormiți liniștiți.
Dar nu-i nimic,
Căci am să strig, și tunet o să sună
Mă jur pe blana-mi, să vă îngroziți.

Astăzi sunt lup, și de e prima noapte,
Când realizez în cine am crezut;
Îmi accept soarta, și urlu mai departe.
Dar nu uitați voi oameni, credința n-am pierdut.
Să mușc din voi, mi-aș otrăvi destinul
Prefer să aștept să tac și apoi să vă privesc 
Cum îndurare cereți.
Cum frica o simțiți.
Căci lup sau vârcolac
Cu sânge se hrănește.
Voi asta n-ați știut,
Ah, oameni nesmintiți!

Când i-ați simțit puterea, 
De teamă l-ați ucis.
Dar cu a lor otravă, 
El lupul azi renaște.
Și nu urăște-n grabă,
Ei bieții oameni...
Nu vor ști ce îi paște!

Se va hrăni cu ură,
Din sângele vărsat.
Căci dincolo de moarte, și de al lui sicriu
Un vârcolac reînvie, și urlă.
A morțiu!!

Și când va prinde-n gheare
Și va mușca cu ură,
Îi va cruța să vadă
C-au întrecut măsură.
Vor implora iertare,
Vor blestema blesteme,
Vor plânge și vor crede, că poate mai e vreme.

El singur, vârcolacul
Știe că nu-i ca ei,
E mai presus de toate
Și nu înghite mișei.

Și-n astfel de lume,
Nu am ce să trăiesc.
Sunteți speriați, 
Am răzbunat
A morții demnitate.

Și pe sicrie eu pășesc

Și mă întorc în moarte!