Teoretic sunt cu Bogdan (IV), insa asta doar teoretic, deoarece nici eu nu mai stiu daca ultima perioada a facut parte din ceva real, palpabil, sau daca s-a intamplat totul in mintea mea. Am insa certitudinea ca m-am indragostit ca o prostuta de niste vorbe bine spuse (fapt pentru care acum le dau dreptate acelor care spun ca o femeie va ceda totusi cuvintelor frumoase, oricat de greu s-ar lasa ea). Daca la inceput parea a fi mai mult o gluma, acum el e relativ palpabil in viata mea, insa eu caut sa simt textura tuturor acelor promisiuni. Uneori ii caut in intuneric rasuflarea, insa nu dau decat de absenta sa. La inceput, nu vroiam sa accept si sa recunosc ca am investit o caruta de suflet, insa acum nici macar nu le mai vad sensul incercarilor mele de a palma (nu palmui!!) sentimentele.
Dar Doamne, pe mine m-ai gresit si mi-ai pus in aluat principii... Caci cum eu nu-i simt prezenta decat in suflet, ar fi aproape logic sa ma simt admirata si apreciata in alta parte. Insa la mine, ratiunea este condusa de inima, iar astfel, logicul devine posibil, dar irealizabil, imoral. Nu mi-am pus in cap sa ma laud, insa de cand am trait impresia ca sunt cu Bogdan, parca sunt mult mai dorita de catre altii, nu si de catre el. Iar toti acesti "doritori", tot lui Bogdan ii datorez... caci... eu sperand in el, am devenit o floare in bataia soarelui de vara. Am "intinerit" parca, devenind tot mai radianta, mai vesela, mai demna de captat atentia lui. Si..atentie am captat, insa nu pe a lui, ci atentia lor, a celor din jurul meu. Daca el nu a avut ochi sa ma vada, caldura mea s-a compensat in ochii lor. Ori, e in natura fiecarei femei sa fie coplesita de complimente si atentie. O femeie care iubeste, lipsita de admiratie, se ofileste, se consuma. Mai mult de atat, eu fac parte din acele femei care se ofilesc chiar si admirate fiind, caci laudele si privirile sunt aproape de prisos cand stiu ca nu sunt de la el.
In decursul ultimei luni si jumatate, nu unul, ci destui au incercat sa-l inlocuiasca. Comic si oarecum tragic e faptul ca pana in prezent nu a reusit nici unul. Gicu, Alin, Ionut, Mihai, Dani, George, Mihai, Ionut, Bogdan (II), Andrei, Claudiu, Cristi, Dani, Liviu... (si poate ca mai sunt si altii, dar e probabil sa ii omit fara sa vreau)... toti au incercat, insa nici unul nu a reusit sa gaseasca poteca care duce catre sufletul meu. Nici macar ochii frumosi ai lui Cristi, nici macar inocenta lui Ionut, nici toate aprecierile lui Dani... nimic din toate astea nu a reusit sa-l inocuiasca pe Bogdan. Le-am absorbit cu nesat admiratia, caci in fond sunt femeie si ma "hranesc" cu admiratie; dar... atat! Am continuat sa cred in el, desi oportunitatile de-al "insela" au fost destule.
Intr-un moment, ma saturasem sa cred in fantasme si asteptam cu nerabdare sa se termine saptamana, sa pot vorbi cu el, sa-mi ofere un singur raspuns valabil, pentru toate intrebarile, dar mai ales uneia, si anume "daca relatia asta chiar EXISTA?!" Si in geamatul meu, ma auzise totusi cineva, iar acel cineva venea sa-mi confirme dintre temeri "L-ai scapat, zicea, si nu iti va da prea curand un raspuns palpabil, va continua sa te tina in sah, ca pe un trofeu, alaturi de alte si celelalte!!" Si replica mea a venit prompta si acida. "Ok, l-am pierdut, nu-i reprosez nimic, ii cer doar sa-mi redea si mie libertatea inapoi, in fond nici nu am ce si cui sa reprosez cat timp relatia asta nu s-a consumat! Si, daca vreau libertatea, nu mi-o doresc pentru a ma refugia in bratele unuia dintre ceilalti. Vreau un raspuns concret: relatia sau libertatea, pentru ca in cazul libertatii, as profita de putina singuratate. Si nici macar nu am de ce sa ma refugiez; caci nu am amintiri comune, pe care sa simt nevoia sa le uit... Mai mult de atat, pentru mine, daca ies cateva ore sau de cateva ori cu un baiat, nu inseamna neaparat ca flirtez cu el. E o mare tampenie sa cred asta, desi multi cred asta..."
Astazi la munca, emotia revederii fostului meu prieten Liviu m-a facut sa imi tremure tava in mana, lucru care m-ar fi transformat dintr-un bun ospatar in cel mai prost ospatar daca nu as fi stiut sa-mi ascund emotiile. Dupa o mica discutie, am stabilit sa ne revedem undeva pe sambata. Dupa plecarea lui sm ramas pe ganduri si in mintea mea, propriul meu gand suna ca un patetofon vechi " Eu m-am cumintit Liviu, nu mai sunt aceiasi pustoaica pe care ai cunoscut-o tu. Acum caut o relatie serioasa, caci, vezi tu, am aproape 18 ani, in 2 ani termin liceul, dupa care ma astepata 3 ani de facultate si 2 ani de master. Si atunci o sa vreau sa am si eu familia mea. Ori vezi tu, asa ceva se realizeaza in si din timp, necesita sentimente. Caci nu o sa ma apuc la 19 ani jumate- 20 de ani sa imi caut o relatie, si suflete pereche, caci atunci voi avea altele pe cap. Voi trage tare pentru o facultate buna, voi cauta ceva de munca mai sigur, caci ideealul meu in viata nu se rezuma la a fi mereu ospatarita. Atunci sigur nu voi avea timp si chef sa cautsi sa cladesc iubiri durabile. Vreau ca atunci sa am deja o relatie formata..."
Dupa ce am analizat indelung, am realizat ca nici BOgdan (IV) s-ar putea sa nu reuseasca sa se plieze asupra idealurilor mele, si sa-si doreasca altceva. De asta vreau ceva concret, de la el, relatia sau libertatea... Eu pot foarte simplu sa fiu implacida, sa fiu fmeeia lui, sau a altui...singura diferenta e ca desi am aceasta capacitate, nu vreau sa fac asta...
Dar Doamne, pe mine m-ai gresit si mi-ai pus in aluat principii... Caci cum eu nu-i simt prezenta decat in suflet, ar fi aproape logic sa ma simt admirata si apreciata in alta parte. Insa la mine, ratiunea este condusa de inima, iar astfel, logicul devine posibil, dar irealizabil, imoral. Nu mi-am pus in cap sa ma laud, insa de cand am trait impresia ca sunt cu Bogdan, parca sunt mult mai dorita de catre altii, nu si de catre el. Iar toti acesti "doritori", tot lui Bogdan ii datorez... caci... eu sperand in el, am devenit o floare in bataia soarelui de vara. Am "intinerit" parca, devenind tot mai radianta, mai vesela, mai demna de captat atentia lui. Si..atentie am captat, insa nu pe a lui, ci atentia lor, a celor din jurul meu. Daca el nu a avut ochi sa ma vada, caldura mea s-a compensat in ochii lor. Ori, e in natura fiecarei femei sa fie coplesita de complimente si atentie. O femeie care iubeste, lipsita de admiratie, se ofileste, se consuma. Mai mult de atat, eu fac parte din acele femei care se ofilesc chiar si admirate fiind, caci laudele si privirile sunt aproape de prisos cand stiu ca nu sunt de la el.
In decursul ultimei luni si jumatate, nu unul, ci destui au incercat sa-l inlocuiasca. Comic si oarecum tragic e faptul ca pana in prezent nu a reusit nici unul. Gicu, Alin, Ionut, Mihai, Dani, George, Mihai, Ionut, Bogdan (II), Andrei, Claudiu, Cristi, Dani, Liviu... (si poate ca mai sunt si altii, dar e probabil sa ii omit fara sa vreau)... toti au incercat, insa nici unul nu a reusit sa gaseasca poteca care duce catre sufletul meu. Nici macar ochii frumosi ai lui Cristi, nici macar inocenta lui Ionut, nici toate aprecierile lui Dani... nimic din toate astea nu a reusit sa-l inocuiasca pe Bogdan. Le-am absorbit cu nesat admiratia, caci in fond sunt femeie si ma "hranesc" cu admiratie; dar... atat! Am continuat sa cred in el, desi oportunitatile de-al "insela" au fost destule.
Intr-un moment, ma saturasem sa cred in fantasme si asteptam cu nerabdare sa se termine saptamana, sa pot vorbi cu el, sa-mi ofere un singur raspuns valabil, pentru toate intrebarile, dar mai ales uneia, si anume "daca relatia asta chiar EXISTA?!" Si in geamatul meu, ma auzise totusi cineva, iar acel cineva venea sa-mi confirme dintre temeri "L-ai scapat, zicea, si nu iti va da prea curand un raspuns palpabil, va continua sa te tina in sah, ca pe un trofeu, alaturi de alte si celelalte!!" Si replica mea a venit prompta si acida. "Ok, l-am pierdut, nu-i reprosez nimic, ii cer doar sa-mi redea si mie libertatea inapoi, in fond nici nu am ce si cui sa reprosez cat timp relatia asta nu s-a consumat! Si, daca vreau libertatea, nu mi-o doresc pentru a ma refugia in bratele unuia dintre ceilalti. Vreau un raspuns concret: relatia sau libertatea, pentru ca in cazul libertatii, as profita de putina singuratate. Si nici macar nu am de ce sa ma refugiez; caci nu am amintiri comune, pe care sa simt nevoia sa le uit... Mai mult de atat, pentru mine, daca ies cateva ore sau de cateva ori cu un baiat, nu inseamna neaparat ca flirtez cu el. E o mare tampenie sa cred asta, desi multi cred asta..."
Astazi la munca, emotia revederii fostului meu prieten Liviu m-a facut sa imi tremure tava in mana, lucru care m-ar fi transformat dintr-un bun ospatar in cel mai prost ospatar daca nu as fi stiut sa-mi ascund emotiile. Dupa o mica discutie, am stabilit sa ne revedem undeva pe sambata. Dupa plecarea lui sm ramas pe ganduri si in mintea mea, propriul meu gand suna ca un patetofon vechi " Eu m-am cumintit Liviu, nu mai sunt aceiasi pustoaica pe care ai cunoscut-o tu. Acum caut o relatie serioasa, caci, vezi tu, am aproape 18 ani, in 2 ani termin liceul, dupa care ma astepata 3 ani de facultate si 2 ani de master. Si atunci o sa vreau sa am si eu familia mea. Ori vezi tu, asa ceva se realizeaza in si din timp, necesita sentimente. Caci nu o sa ma apuc la 19 ani jumate- 20 de ani sa imi caut o relatie, si suflete pereche, caci atunci voi avea altele pe cap. Voi trage tare pentru o facultate buna, voi cauta ceva de munca mai sigur, caci ideealul meu in viata nu se rezuma la a fi mereu ospatarita. Atunci sigur nu voi avea timp si chef sa cautsi sa cladesc iubiri durabile. Vreau ca atunci sa am deja o relatie formata..."
Dupa ce am analizat indelung, am realizat ca nici BOgdan (IV) s-ar putea sa nu reuseasca sa se plieze asupra idealurilor mele, si sa-si doreasca altceva. De asta vreau ceva concret, de la el, relatia sau libertatea... Eu pot foarte simplu sa fiu implacida, sa fiu fmeeia lui, sau a altui...singura diferenta e ca desi am aceasta capacitate, nu vreau sa fac asta...
3 comentarii:
casa de piatra :)
si bogdan 5????=))...undei vreau sai vad mutra pedepsita:))
interesant ca poti privii asa la cativa anisori ai tai! Este putin cam suprarealist dar este frumos asa la varsta adolescentei! spor la scris si la scola! eu acum sunt cam pe acolo pe unde se agata globul pamantesc in cui asa ca nu cred ca ne vom cunoaste prea curand si imi pare rau. Mai vorbim pe net si mai astept material de lectura in romana ca aici engleza si norvrgiana nu ma fac sa vibrez.
Trimiteți un comentariu