ISTERIE SI RELATIE ISTERICA - Jacqueline SCHAEFFER (Partea 4)

II. Procesele aflate in joc in relatia isterica
Voi evoca pe rand: identificarea isterica; diferentierea intre identificarea isterica si identificarea proiectiva; proiectia isterica; problema contrainvestirii; functia de reprezentare.

1) Identificarea isterica
Identificarea este un proces al Eului inconstient, un "mod de a gandi", zice Freud. La isteric, ea va fi la adapostul refularii, un mod de a gandi identitatea sexuala si relatia cu obiectul sexuat.
Cu privire la simptomul nevrotic, Freud descrie in "Psihologia multimilor si analiza Eu-lui"¹⁰ o identificare partiala care poate prin regresie sa ia locul alegerii de obiect, sa introiecteze obiectul iubit in Eu, ceea ce nu o deosebeste de procesul de identificare general, substitut al renuntarii si al pierderii. Dar, in legatura cu identificarea cu persoana pe care o uraste, Freud precizeaza : "este mecanismul complet al formarii simptomului isteric". El il atribuie doar fetitei, negand orice pozitie ostila a baietelului fata de mama sa pe care doar curentul tandru ii poate uni. in schimb, fetita, prin simptomul sau, se substituie in mod ostil mamei sale pentru a realiza in fantasma incestul cu tatal. Revedeti-o pe Dora cu simptomele ei. Deci istericul se identifica impotriva.
Este vorba de o identificare paradoxala: in loc de a avea drept scop "desexualizarea" relatiei cu obiectele incestuoase retragandu-le orice investire erotica si transformand libidoul obiectual in libido narcisic, va fi utilizata drept teatru al sexului pentru a mentine o relatie erotica cu aceste obiecte primare.
Astfel, in cura uneia dintre pacientele mele, Ariane, aparea faptul ca simptomul sau, un lumbago, are ca sens si efect fantasmatic - prin intermediul propriului corp imobilizat si suferind - privarea fiicei sale de o relatie incestuoasa din care ea este rivala exclusa. intr-adevar, fiica sa care tocmai se comporta ca o vampa fata de tatal sau si isi provoaca mama spunandu-i ca va lua pilule. Pacienta mea este angoasata. Nu numai identificand-o pe fata ei cu ea insasi ii interzice prin lumbago-ul sau orice relatie sexuala, ci identificandu-se cu fiica sa, ea se pedepseste in aceeasi masura pe sine pentru o relatie cu un iubit, care, prin asociere cu ciclul menstrual si cu provocarile fiicei sale, a devenit incestuoasa in raport cu propriul sau tata.
Este vorba deci de o stranie identificare in sens contrar, am putea spune, pentru ca simptomul nu este ceea ce ea ar imprumuta fiicei sale pentru ca s-a pus in locul ei, ci ceea ce, prin comunitate erotica, trebuie sa produca fantasmatic efecte in corpul fiicei sale. Astfel ea realizeaza o dubla dorinta nesatisfacuta : a sa si a rivalei sale.
Daca vi se pare un exemplu mai complicat de urmarit, dar identificarea isterica este o superba productie psihica - va trimit din nou la lectura textului "Frumoasei macelarese" sau a "Spiritualei macelarese din "Interpretarea viselor" de Freud (10, pag. 133).
Identificarea isterica se face cu dorinta altuia, rival invidiat si detestat, si cum aceasta dorinta nu va fi implinita, se priveaza el insusi. A dori sa fii celalalt inseamna in acelasi timp a dori sa ii elimini. Este componenta agresiva a identificarii impotriva, care face ca erotizarea sa persiste in nesatisfacere, in dorinta nesatisfacuta.
Am formulat ipoteza ca aceste identificari multiple, labile, contradictorii dovedesc esecul identificarii isterice primare, asa cum a fost descrisa de.Deni.se Braunschweig si Michel Fain (1). Adica ceea ce permite copilului sa isi organizeze excitatia provocata de abandonul si dezinvestirea mamei sale cand ea redevine amanta transformand-o in pulsiune erotica, prin identificare cu corpul mamei, si orientandu-se spre un obiect seducator. Aceasta identificare organizeaza cele trei fantasme originare, a seductiei, a scenei primitive si a castrarii, si garanteaza succesul proceselor primare care regizeaza functionarea mentala in general si pe cea sexuala in particular.
Nu pot sa rezist sa-l citez pe Romain Gary¹¹: "Daca mama mea ar fi avut un amant, nu mi-as fi trecut viata murind de sete langa fiecare fantana".
La isteric, acest esec necesita repetitia pentru a lega si a stapani retroactiv efractia traumatica si pentru a parcurge si completa ceea ce a lipsit sau a ramas neterminat in aceasta identificare isterica primara.

2) Identificare isterica si identificare proiectiva
Identificarea isterica este un proces intrapsihic inconstient ce ramane inclus in limitele Eului si in jocul autoerotic al subiectului. Celalalt este utilizat pentru a permite exprimarea pulsionala si contrainvestirea ei. Partenerul real poate ramane total ignorant de ceea ce i se imprumuta. Alteritatea sa nu este luata in considerare.
Nu acesta e cazul in ceea ce M. Klein a desemnat prin termenul de identificare proiectiva. Acesta este un proces interpersonal, nu doar intrapsihic, in care celalalt nu mai este utilizat drept teatrul jocului pulsionai, ci drept loc de proiectie in vederea expulzarii, controlului dar si nediferentierii. Partenerul poate resimti in mod real, poate percepe ca este captat, controlat, sub comanda subiectului, fara a nega si refuza aceasta perceptie. Se simte utilizat si manipulat ca un obiect partial, negandu-i-se specificitatea.
Istericul poate utiliza ambele moduri de identificare descrise. De fapt, identificarea isterica normala, am putea spune, cea care ar trebui sa conduca la o independenta introiectiva in raport cu obiectul exterior este in esec si necesita "trecerea la act" a subiectului, fie in simptomul corporal, fie in comportamentul si conduitele ce il solicita pe celalalt, virand spre proiectia isterica.

3) Proiectia isterica
Tocmai pe notiunea de proiectie isterica voi insista, ca si pe distinctia ei fata de identificarea proiectiva, ultima fiind inainte de orice o proiectie. Pentru a sublinia diferenta dintre aceste doua tipuri de proiectie, voi spune ca identificarea proiectiva vizeaza proiectia si expulzarea in celalalt a unuia dintre cei doi termeni ai conflictului pentru a distruge acest conflict, datorita imposibilitatii elaborarii ambivalentei pulsionale. (Ex. in "Rubinul..." p. 934)
In timp ce proiectia isterica vizeaza proiectarea pe (si nu in) celalalt a conflictului insusi, locul insusi al conflictului si, la limita, posibilul sau punct de emergenta, in scopul elaborarii lui.
Aceasta proiectie isterica ar constitui deci o veriga intre proiectia nevrotica de tip freudian, ce expulzeaza afectele si reprezentarile necunoscute sau refuzate, si identificarea proiectiva in sensul dat de M. Klein. Extensia pe care i-au adus-o Bion si neokleinienii, in sensul unei identificari proiective normale, structurante, trecand prin reveria materna, ar apropia-o de ceea ce eu numesc proiectie isterica.
Am propus ipoteza ca prin aceasta proiectie, si prin identificarea isterica, ce este inversul ei, prin cautarea si imprumutul facut de la celalalt, istericul asteapta de la acesta sa ii furnizeze reprezentari pentru a da o forma, un invelis prea-plinului sau de afecte.
Ipoteza complementara este ca identificarea isterica ar permite o regresie la acel moment in care identificarea primara, narcisica, devine pulsionala, transformandu-se in identificare isterica precoce. incepand de acum, comunitatea nu mai este decat partiala, erotica, orientata spre cautarea obiectului dorintei materne, prelucrand zonele erogene pana la descoperirea penisului. Aceasta regresie la identificarea isterica primara ar permite atunci regasirea "girarii" preconstientului matern, cel care ar fi trebuit sa organizeze conexiunea dintre reprezentarile cuvintelor si cele ale lucrurilor, sa furnizeze contrainvestirile necesare debordarii pulsionale si sa garanteze echilibrul fantasmelor originare.
La isteric, ciclul introiectie-proiectie este neintrerupt : proiectie prin dramatizare si seductie, introiectie partiala prin identificare isterica. Si acest ciclu pare sa repuna in discutie opozitia dintre intrapsihic si interpersonal pentru ca instabilitatea sa ameninta intotdeauna sa conduca proiectia si identificarea isterica la un proces de identificare proiectiva kleinian.

4.Problema contrainvestirii. Imprumutul
S-a spus, mai ales de catre Augustin Jeanneau (5), ca, in cazul istericului, contrainvestirea ar fi inexistenta sau "non-mentala".
Definitia contrainvestirii, daca se utilizeaza metaforele de razboi ale lui Freud, este ocuparea militara a unui teritoriu in scopul impiedicarii reintoarcerii unui ocupant indezirabil, adica al mentinerii refularii. Problema care se pune este cunoasterea obiectului contrainvestirii. Acesta poate sa fie o reprezentare, un comportament, o trasatura de caracter etc.
Deci, dat fiind ca o refulare nu poate fi mentinuta fara contrainvestire, in ce ar consta o contrainvestire "non-mentala" ?
In isterie si in fobie, Freud vorbeste de o "contrainvestire intoarsa spre exterior". Eu as spune ca la isteric, exteriorul este celalalt. Ceea ce nu inceteaza sa puna in scena in anturajul lui este de fapt o cautare de contrainvestiri. Atunci, m-am intrebat daca contrainvestirea istericului nu ar fi tocmai aceasta cautare permanenta, prin imprumutarea corpului, libidoului, sexului celuilalt. intr-adevar, el le utilizeaza ca pe o alta topica, drept camp de manevre pentru exersarea dezinvestirilor si contrainvestirilor necesare refularii. El le angajeaza pentru a investi contra, pentru a contrainvesti motiunile sale pulsionale, neresponsabilizand Eul sau. Prin aceste puneri in scena traumatice, istericul incearca in permanenta sa re-creeze conditiile de posibilitate a unei refulari constant supusa esecului. El refuleaza mult pentru ca refuleaza prost. Astfel, prin "solutia sa sexuala", istericul apare ca un mare consumator de parteneri deoarece prin ei se incearca refularea a ceea ce tinde constant sa revina in constiinta din sexualitatea infantila.
Gratie identificarii isterice despre care v-am vorbit, aceasta contrainvestire exterioara va putea sa se degajeze de obiectul real si sa fie reintegrata in interiorul psihicului, in limitele Eului.

5. Functia de reprezentare. "Un teatru in cautarea autorului"
O alta ipoteza personala este aceea ca istericul imprumuta libidoul persoanei invidiate si urate nu doar din nevoia contrainvestirii, ci, daca face din celalalt teatrul afectelor sale , o face si pentru a-1 transforma in locul si agentul reprezentantei vietii sale pulsionale. Deci, nu doar din nevoi pulsionale ci si din nevoi de reprezentare.
Intr-adevar, refularea permanenta intretine disocierea intre afect si reprezentare, ca si intre reprezentarea cuvintelor si reprezentarea lucrurilor. Recursul la obiectul exterior, esecul refularii, necesitatea de a refula fara incetare motiuni pulsionale insuficient deformate, intensul consum energetic, toate se exercita in detrimentul calitatii, al valorii functionale a lantului reprezentativ si al bunei functionari a preconstientului.
Putem formula ipoteza ca, daca istericul stie asa de bine sa utilizeze "reprezentanta" afectelor sale el face acest lucru pentru a delega mai bine celuilalt functia de reprezentare. El asteapta de la celalalt sa-i furnizeze acest invelis, acest "continator" care este reprezenterea, pentru a da o forma prea-plinului sau de afecte, sa-i ofere reprezentarile cuvintelor apte sa se conecteze cu reprezentarile lucrurilor nu foarte condensate. Cererea afectiva, "solutia sexuala", sunt de fapt o cautare de reprezentari. De aceea istericul este atat de deceptionat cand i se raspunde cu sexualul, sau chiar cu afectivul, semn ca nu a fost inteles la nivelul preconstientului sau. El induce in permanenta "confuzia limbajelor" despre care vorbea Ferenczi, cea intre limbajul dorintei si cel al tandretii, din pricina unei cereri, ce nu trebuie sa fie satisfacuta, de dorinta de dorinta nesatisfacuta. Si ciclul reincepe...
Deoarece este in cautare de reprezentari, istericul imprumuta scenarii in intregime construite, "de gata", care sunt fantasmele masculine privind feminitatea : monismul falie, femeia castrata, pierderea iubirii ca echivalent al castrarii, omul apendice al penisului etc.

ISTERIE SI RELATIE ISTERICA - Jacqueline SCHAEFFER (Partea 3)

I. Limbajul corpului si al afectului

A. In isteria de conversie, limbajul corpului se efectueaza printr-un fenomen de inervatie in corp a unui conflict prin intermediul unui scenariu fantasmatic in intregime inconstient.
O criza isterica este un vis incarnat: regasim aici aceleasi mecanisme de condensare, deplasare, simbolizare si deghizare prin cenzura. Nu exista o cheie a simptomelor tot asa cum nu exista o cheie a viselor. Simptomul are un sens simbolic pentru subiect. El este expresia unui conflict, a unui conflict sexual ce nu a putut fi elaborat pe cale mentala si care efectueaza deci un salt din psihic in corporal, salt in intregime enigmatic. Dar, contrar afectiunilor psihosomatice, poate fi regasita traiectoria fantasmatica si simbolica prin intermediul asociatiilor libere, prin metoda psihanalitica. O reprezentare mentala intolerabila este refulata in inconstient, dar chiar in momentul in care dispare in psihism ea se inscrie, se converteste in corp. Ca orice simptom, conversia exprima in acelasi timp dorinta si apararea, dar intr-o maniera corporala. Va trimit la numeroasele articole scrise de Freud, in special la cel intitulat "Fantasmele isterice si relatia lor cu bisexualitatea"³, in care Freud descrie modul in care criza isterica rejoaca o scena primitiva incarnata, realizata intr-un unic corp bisexuat, in care partea masculina ataca sexual partea feminina. Astfel, Freud descrie o femeie isterica ce cu o mana isi smulge hainele iar cu cealalta le strange pe langa ea, exprimand in acelasi timp lupta intre pulsiune si aparare, si reprezentarea pusa in act a unei scene sexuale, a unei scene primitive, in care ea figureaza ambii parteneri (de doua sexe).

B. In relatia isterica
Am utilizat termenul de "rejucare" a unei scene primitive in criza de conversie isterica pentru ca vreau sa subliniez ca apararea dominanta a istericului este jocul. Acesta este pentru isterica o maniera de imblanzire a pulsiunii pentru ca la ea nu obiectul este periculos, ci pulsiunea.
Intregul travaliu al isteriei va consta in aducerea acestui pericol pulsional pe un alt teren de joc, care ar putea fi: fie propriul corp in fenomenele de conversie ; fie o alta persoana in relatia isterica ; fie reprezentari substitutive deplasate si proiectate in exterior pe animale sau obiecte in fobii.
Chiar daca utilizeaza expresia erotica, acest joc poate sa fie un joc al vietii si al mortii daca este construit cu orice pret dintr-o necesitate de coeziune narcisica, de lupta antidepresiva. Dar inainte de orice, consta intr-un joc erotic care vizeaza cautarea identitatii sexuale si a femininului. Aceasta enigma a femininului, a carei reprezentare nevrotica este isteria, conduce adesea la a se vorbi despre isteric la feminin, dar trebuie precizat ca tot femininul si enigma sa se exprima in isteria masculina.
Ceea ce voi desemna drept limbaj al corpului si al afectului in relatia isterica, este maniera in care subiectul isi utilizeaza corpul si reactiile afective pentru a constitui acest teren de joc in care isi va antrena partenerii. Pentru ca are nevoie sa creeze un teatru pentru a dramatiza, pentru a pune in scena angoasa, si a se juca cu ea pentru a exhiba si exacerba afectele, pentru a provoca si seduce partenerul sau publicul in scopul incercarii de a evacua sau de a trata excitatia pulsionala prea invadatoare.
Va voi descrie trei tipuri de joc: jocul cu angoasa, cel al dramatizarii si exacerbarii afective ; jocul seductiei; jocul geloziei.

1) Jocul cu angoasa: dramatizarea si exacerbarea afectiva
Freud, in 1894, considera deja angoasa ca fenomen de conversie si mai tarziu, in 1927, in "Inhibitie, simptom si angoasa"⁴ defineste starile de afect drept analoge, echivalente acceselor isterice.
Datorita angoasei sale, istericul mentine in tensiune permanenta, provoaca drama, cocheteaza cu caderea pentru a regasi din nou starea tensionala. El rejoaca si repeta spaima traumatismului venit din afara, in timp ce puseul pulsional vine din interiorul psihicului sau. Este suspendat intre a vedea si a actiona cum a scris Augustin Jeanneau⁵. El solicita privirile si capteaza reactiile anturajului sau prin dramatizare si aviditate afectiva.
Prin aceasta regresie formala, adica o regresie la figuratie, el lasa sa se vada un organism in stare de disperare, neputinta si imaturitate, coplesit de un exces de excitatii. Pe scurt, el repeta o situatie traumatica dar actionand asupra anturajului pentru a nu se mai lasa surprins, pentru a stapani trauma. isi creeaza un teatru pentru a repeta permanent.
Din 1920⁶, Freud leaga problema repetitiei de compulsiunea la repetitie situata "dincolo de principiul placerii", in raport cu o satisfactie care a lipsit sau nu a fost posibila, cu o asteptare in van si cu deceptia. Pentru a da seama de acest tip de repetitie a insatisfactiei, Freud examineaza trei ipoteze:
- exista o razbunare pe un altul din cauza a ceea ce a fost suportat.
- exista o incercare de legare si de stapanire retroactiva a excitatiilor care au facut o efractie in eu gratie unei pregatiri prin dezvoltarea angoasei.
- se incearca anularea experientei traumatice sau "completarea unei experiente pasive printr-un comportament activ".
Freud evoca jocul copiilor, printre care celebrul "joc al bobinei" al nepotului sau, pentru a spune: "in acelasi timp in care trece de la pasivitatea experientei la activitatea jocului, copilul il pedepseste pe tovarasul sau de joaca cu neplacerea pe care a trait-o el insusi si se razbuna astfel pe persoana ce 1-a facut sa traiasca neplacerea prin intermediul acestui inlocuitor". Este ceea ce va face istericul cu partenerii sai de joc.
Este vorba, deci, de repetarea unei efractii excitante prin reactivarea unei experiente asociate pasivitatii, nepregatirii, in fata unei agresiuni sau a unei asteptari deceptionate, cu scopul de a o anula sau completa.
Aici va situa Freud posibilitatea unei angoase-semnal, in acelasi timp asteptare si repetare atenuata a traumei in maniera unui vaccin, dar si ca deplasare activa a traumei sau a unui pericol pulsional pe o situatie de pericol exterior impotriva careia subiectul se poate apara. O astfel de situatie evolueaza in lant pana la angoasa de castrare care permite focalizarea angoasei si declansarea operatiei de refulare.
S-ar putea spune ca istericul se joaca de-a "a-si face frica", se joaca cu angoasa semnal precum nepotul lui Freud cu bobina sa, singura forma de mentinere sub tensiune a unei dorinte.
Pentru a juca aceasta stapanire, istericul are nevoie de corpul si de privirea celuilalt caruia i se impune intr-un rol de victima, denunta ceea ce s-a facut din el, isi pune pulsiunea proprie in celalalt spre a-l face responsabil, a-l face sa resimta, sa traiasca si sa preia prejudiciul pe care estimeaza ca l-a suferit.
In limbajul erotic al istericului, repetitia insatisfactiei este dorinta de dorinta iiesatisfacuta la care a ramas fixat. Regresia topica orala este infatisarea acestei dorinte ce nu poate fi potolita pentru ca satietatea, satisfactia presupusa atinsa ar suprima dorinta si tensiunea. Istericul tine la angoasa sa pana la a-i fi frica de a uita ca ii e frica.

2) Jocul seductiei: "un copil seduce un adult"
La isteric, jocul seductiei trebuie inteles ca o dubla parada, in dublul sens al cuvantului, adica in sensul unei exhibari cat si in sensul unei strategii defensive, in acelasi timp anti-erotic si antidepresiv.
Istericul va incerca sa situeze in exterior, sa proiecteze pe un obiect extern, caracterul de atac intern, in acelasi timp de hrana si de efractie al pulsiunii sale. Pentru aceasta, pune in scena fantasma originara a seductiei copilului de catre adult, utilizand dubla rastalmacire (intoarcere pe dos). El este copilul care seduce un adult si care, pentru a se apara de traumatismul unei seductii pulsionale ce ar dezorganiza Eul prin efractie, provoaca prin seducerea lui izbucnirea pulsiunii in celalalt pe care il poate controla mai bine.
Este vorba de regasirea statutului de "inocenta" a sexualitatii infantile iar traumatismul este constituit de incetarea acestei inocente.
Istericul adult neaga si respinge acel apres-coup pubertar ce face din el insusi locul excitatiei sexuale urate, pentru a ramane intre cei doi termeni ai difazismului "sexual-presexual" (in sensul dat de Freud), mentinandu-si astfel statutul de "inocenta". Acest atac sexual survine in surpriza venita din interior, corp strain intern, dezorganizand psihicul datorita neputintei de a fi continuta, descarcata si reprezentata si care, deci, trebuie imputata altuia. Se vede traumatizat de o sexualitate pe care o situeaza in afara si care nu are inca sens.
Astfel, istericul proiecteaza acest sexual in corpul celuilalt, provocandu-l si suscitandu-i dorinta. El va putea trai atunci reactia celuilalt drept o surpriza, un atentat sau un viol. El seduce la adapostul refularii, asa cum un copil seduce un adult, intr-o frumoasa inocenta. "Confuzia de limbaj" (in sensul dat de Ferenczi)⁷, intre limbajul erotic si limbajul tandretii, a carei victima se estimeaza, este rasturnata in profitul sau. Intr-adevar, el cere ca discursul sau erotic sa nu fie inteles decat ca un apel de tandrete, tot asa cum orice mesaj de tandrete trebuie sa fie primit intr-un mod erotic. Astfel, reprosul poate fi adresat celui ce il intelege in acest mod. Exemplu: "Ma iubesti, inseamna ca nu ma doresti. Ma doresti, inseamna ca nu ma iubesti...". Istericul intretine o dorinta nesatisfacuta si o eterna deceptie pe care o intoarce activ si ostil impotriva partenerului, refiizandu-i-se dorintei acestuia. Se bucura astfel de o dubla dorinta nesatisfacuta: a sa si a celuilalt. Deceptia este scopul ultim al seductiei. La feminin, aceasta persoana e calificata drept "atatatoare" (allumeuse).

Jocul geloziei: "fuge, fuge iscoditorul"
Acest cuplu seductie-deceptie trimite la un alt cuplu, real de aceasta data, si "datator de excitatii" (Freud). Adica cuplul parintilor ce a provocat deceptia oedipiana si care trimite si el la un cuplu si mai precoce, acela care isi are originea in momentul in care mama lipseste si paraseste copilul sau pentru a redeveni iubita. Mama se constituie atunci ca prima seducatoare, cu mult mai mult decat prin ingrijirile materne, cum spune Freud. intr-adevar, absenta sa suscita in corpul copilului o intensa excitatie pe care acesta nu o poate lega sau contrainvesti decat prin intermediul ei. Caci traumatismul este in acelasi timp prea multul excitatiilor si lipsa unui baraj impotriva excitatiilor. Traumatismul apare cand excitatia produsa de lipsa mamei nu este pusa in forma de catre mama absenta.
Ne putem gandi ca aceasta lipsa de punere intr-o forma reprezentativa de catre mama creeaza exacerbarea afectiva a istericului. Acesta, persoana pe care sexualitatea a facut-o sa retraiasca, prin toate apres-coup-urile, deceptia si suferinta pierderii iubirii si a abandonului, va face tot posibilul pentru a separa cuplul. il va seduce pe unul, il va seduce pe celalalt, ii va pune sa joace unul impotriva celuilalt. Va incerca in mod repetitiv sa elaboreze suferinta abandonului prin jocul geloziei. Este vorba de a excita partenerul, excitandu-1 pe celalalt, de a mentine in permanenta tensiunea erotica intre cei trei parteneri ai unei scene primitive stapanita de un copil. Prin aceasta agresiune erotizata, istericul actioneaza asupra scenei primitive excitante si urate, facand "scene" si provocandu-le in anturajul sau. Daca jocul gelos esueaza, istericul este inselat in rolul sau de "uneltitor de excitatii". Astfel, Dora⁸ il palmuieste pe Dl. K. cand acesta ii zice: "sotia mea nu inseamna nimic pentru mine", repetand cuvantele paterne Ea arata importanta pe care Dna. K si mama sa o au pentru ea, dar si ca, daca ea nu este in circuitul erotic al cuplului, bucurandu-se de fantasma bisexualitatii sale, ea nu mai are sex si nu mai inseamna nimic pentru nimeni.
Istericul regaseste atunci situatia de neajutoare a copilului abandonat, invadat de o excitatie neelaborabila. De aici necesitatea de a alunga impulsurile excitatiei de la unul la celalalt, pentru a mentine dorinta sub tensiune, propria sa dorinta si dorinta celuilalt. Iar pentru a exista ...

ISTERIE SI RELATIE ISTERICA - Jacqueline SCHAEFFER (Partea 2)

Descoperirea sexualitatii infantile si a fantasmei
In 1897 se va produce o revolutie la Freud. Moare tatal sau si el ii scrie prietenului sau Fliess, ce i-a servit drept psihanalist "avant la lettre", ca "a reaparut tot trecutul". El isi va descoperi pasiunea din copilarie pentru mama sa si sentimentele ostile fata de tata, deducand ca adultii nu sunt toti niste seducatori perversi iar copiii nu sunt atat de inocenti pe cat se credea. ii scrie prietenului Fliess ca nu mai crede in teoria sa despre seductia traumatica. Abia in scrierile de mai tarziu va aparea Complexul lui Oedip. Dar a descoperit ceva esential : sexualitatea infantila, care va face scandal si importanta fantasmei care creeaza dar si imbolnaveste psihicul. Astfel va putea sa teoretizeze conceptul de pulsiune ca seductie interna printr-o crestere constanta ce pune in functie mecanismele de aparare ale Eului. in acelasi timp isi analizeaza visele si descopera logica visului si legatura sa cu logica istericului.

Relatia isterica
Va voi vorbi mai multe despre relatia isterica, despre functionarea psihica a istericului asa cum le putem percepe in viata cotidiana si le putem sesiza in cura psihanalitica, adica drept un mod de apropiere si de fuga a obiectului in masura in care el este locul proiectiei excitatiei pulsionale.
As vrea pentru inceput sa pun accentul pe cele doua cai teoretice ce ne vor permite sa sesizam clinica:
- prima este cea a reactiei Eului in fata emergentei libidoului si a impulsurilor sale constante, a intelegerii modului in care incepe sa lucreze un aparat psihic ("exigence de travail " spune Freud) confruntat cu excitatii pulsionale sexuale ce pot sau nu sa il puna in dificultate;
- cea de a doua este cea care privilegiaza relatia cu obiectele, cu obiectele in persoana si vicisitudinile acesteia. Desigur, pulsiunea nu exista fara obiectul care ii este revelatorul si mediatorul si, de asemenea, intaritorul ei.

Teoriile relatiei de obiect ce s-au dezvoltat datorita lui M. Klein, mai ales de catre Bion si Winnicott, au constituit clarificari importante pentru abordarea unor structuri precum cele borderline, narcisice, psihosomatice, ale nevrozelor etc.
Totusi, in ceea ce priveste psihonevrozele, este importanta considerarea indeaproape a expresiei pulsionale, a avatarurilor ei si a modalitatilor defensive utilizate de Eu. Acestea privesc in mod special isteria.
Intr-adevar, isteria se situeaza cel mai aproape de experienta pe care o avem despre pulsiunea sexuala si caracteristicile ei si anume: de a fi un atac intern, de a fi in acelasi timp o efractie si o hrana, de a se manifesta printr-un impuls constant, de a nu fi niciodata, prin natura ei, cum spune Freud, satisfacuta.
Suntem in centrul emergentei erotice, a organizarii oedipiene si a destinului ei, si anume a refularii. Isteria este modelul de baza al organizarii nevrozei. D. Braunschweig si M. Fain¹ au scris ca sexualitatea umana este de structura isterica.
De asemene, cu isteria suntem in centrul femininului.
Relatia isterica despre care am sa va vorbesc in mod special se situeaza dincolo de isteria de conversie dar dincoace de nevroza fobica. Adica in aceasta zona a isteriei de angoasa am putea spune, unde angoasa are alte mijloace psihice decat cele ale conversiei in inervatie corporala dar nu are inca posibilitatea de a se lega de acele reprezentari substitutive indepartate si deplasate care sunt fobiile, care joaca un rol de contrainvestire.
In articolul "Rubinul are oroare de rosu" ² daca am utilizat metafora rubinului, am facut-o pentru ca rosul este culoarea pe care rubinul o respinge si o exhiba in acelasi timp, absorbind toate celelalte culori ale prismei, si aceasta, pentru a desemna tipul de aparare utilizat de isteric, care consista in exhibarea sexualului insusi pentru a se apara de el. Este un siretlic al Eului care se prezinta sub trasaturile pulsiunii insisi, care agreseaza cu ceea ce il agreseaza, cu ceea ce este strain, urat, adica cu excitatia pulsionala insasi.
Va voi vorbi mai intai de limbajul corpului si al afectului, apoi despre procesele angajate in relatia isterica si voi incheia cu problema femininului.

ISTERIE SI RELATIE ISTERICA - Jacqueline SCHAEFFER (Partea 1)

Ce este isteria? In limbaj curent, isteria este "criza de nervi" sau "scena" ce consta intr-o debordare pasionala, tipete, agitatie, miscari agresive, o furtuna care se termina adeseori cu un torent de lacrimi. Isteria desemneaza de asemenea un anumit tip de personalitate si de relatie cu celalalt, care se manifesta prin dramatizare, exuberanta afectiva, limbaj colorat si exagerat, erotizare permanenta, seductie etc. Deoarece acest tip de personalitate se intalneste foarte des la femeie in limbajul curent, termenul de isterie este o desemnare peiorativa a femininului, perceput ca excesiv, rau organizat, guvernat de sexual si afectiv. Se spune peiorativ ca femeia "gandeste cu mucoasele sale." Nu trebuie uitat ca termenul de isterie vine dintr-un cuvant grec ce desemneaza uterul. Se mai vorbeste si despre nevroza isterica, cea studiata de Freud prin metoda psihanalitica, si care se manifesta prin diverse simptome si mai ales prin inversiunea afectelor. De exemplu, in cazul pacientei Dora o excitatie sexuala este resimtita nu ca dorinta, ci ca dezgust. Acest dezgust deplaseaza asupra gurii un conflict sexual genital. Poate sa fie de asemenea cazul unor simptome precum anorexia sau bulimia. Ceea ce pune accentul pe notiunea de conflict (sexual) si de exprimare simbolica. Isteria de conversie Este forma cea mai spectaculara: marea criza de atac isterica, forma cea mai spectaculoasa a isteriei, cu convulsii si toate simptomele de conversie care o acompaniaza: paralizii, contractii, corp in arc de cerc, tulburari ale vederii, halucinatii, anestezii, dureri etc. Deoarece nu se gaseste nici o leziune organica in spatele acestor simptome corporale, ce pot fi foarte grave si care pot sa dispara fara urme si la fel de misterios precum au aparut, isteria reprezinta o provocare, o sfidare a stiintei medicale pe care ea o face sa esueze. Astfel ea declanseaza cu usurinta iritarea, acuzatia de disimulare. Si tocmai aceasta sfidare si acest scandal au antrenat respingerea si represiunea istericilor. De aceea femeile isterice erau inchise printre femeile nebune in cel mai mare ospiciu al Frantei, la Salpetriere, unde erau 3000 in secolul al XVII-lea si peste 4000 in secolul al XlX-lea. Aceste femei dezlantuite care inspirau teama si repulsie, erau nu numai inchise, ci si inlantuite iar un tablou de Fleury arata eliberarea lor de catre Pinel. Cand Charcot soseste in acest infern al femeilor in 1862, va crea o "catedra clinica de boli nervoase" si va avea marele merit de a diferentia isteria de epilepsie si de toate celelalte alienari mintale. Deci Charcot este cel ce a redescoperit isteria. Pentru ce le inchideau? Pentru ca determinau frica, fascinau si socau, exhibau sexualul si femininul in aspectele lor cele mai excesive. Isteria a nelinistit dintotdeauna si latura sa enigmatica, scapand oricarui control, a favorizat acuzatia de lucru malefic. Posedatele si numeroasele vrajitoare de altadata ar fi numite isterice azi. Simptomele lor, mai ales crizele lor au fost mult timp atribuite vrajilor sau posedarii demonice. inainte de a le arde pe rug, inchizitorii se inversunau sa smulga prin tortura secretul comunicarii lor cu diavolul. Aceste simptome isterice erau contagioase si se raspandeau prin imitatie sau prin "identificare", cum a fost in cazul posedatilor din manastirea de la Loudun, convulsionarelor de la Saint-Medard sau al Vrajitoarelor din Salem. In ce moment apare Freud? El asistase la prezentarile bolnavelor isterice ale lui Charcot si el va insusi va practica hipnoza. Freud este frapat de "frumoasa indiferenta" cu care istericele isi trateaza suferinta. Se gandeste mai intai ca ele disimuleaza secretul unei, seductii infantile traumatice intamplate in mod real. Apoi, el descopera ca istericele sufera de reminiscente, adica acest eveniment traumatic a ramas sechestrat in inconstient prin refulare. Este vorba, deci, de a elibera ceea ce nu s-a putut constitui ca amintire, si care nu se poate exprima decat prin reminiscenta, adica prin conversie, printr-o amintire corporala. Si Freud descopera ca trebuie invinsa o forta enorma ce se opune amintirii, adica o rezistenta. Pentru a reusi, va exercita o presiune asupra fruntii pacientelor sale. intr-o zi, una dintre paciente a reactionat brutal si i-a spus lui Freud: "nu miscati, nu spuneti nimic, nu ma atingeti" S-ar putea spune ca aceasta isterica a inventat situatia psihanalitica pe care o numim astazi cadrul, care consta in indepartarea oricarei senzorialitati si motricitati si in ascultarea asociatiilor libere ale unui pacient. Bineinteles, Freud l-a organizat in timp, insa ceea ce instaura acea pacienta este o interdictie a atingerii, mijloc de violenta fizica sau de seductie sexuala, ce conduce la interdictia oedipiana care interziceincestul si paricidul. Se stie ca pe aceasta dubla interdictie se constituie cultura si societatea umana din toate timpurile si locurile.
___________
Din surse SRDP

Arid

Oamenii de langa noi - Epilepsia

Epilepsia este o tulburare neurologica comuna care se datoreaza unor factori care interfereaza cu impulsurile electrice la nivelul creierului. Sistemul nervos produce descarcari electrice bruste, excesive si dezorganizate, care duc la aparitia convulsiilor. Convulsiile interfera temporar cu controlul musculaturii, controlul defecatiei (eliminarea de fecale), vorbirea, vederea si constienta bolnavului. Aparitia convulsiilor este inspaimantatoare, in special daca sunt severe. Din fericire, tratamentul reduce impulsurile electrice anormale la nivelul creierului si controleaza crizele convulsive. Epilepsia nu este o forma de retardare intelectuala sau boala psihica si nu este contagioasa. Ce determina aparitia epilepsiei? Cauzele epilepsiei nu sunt pe deplin cunoscute. Mai putin de jumatate din bolnavii de epilepsie, au o cauza primara neindetificabila. Adesea, epilepsia este rezultatul unor alte boli cum ar fi: - traumatismele craniene - tumorile cerebrale - infectiile cerebrale - accidente vasculare cerebrale Cauzele epilepsiei Epilepsia poate aparea si la persoanele fara factori de risc. Nu poate fi identificata intotdeauna o cauza. Acest lucru este valabil, in special, in multe forme de epilepsie la copii. La unele persoane, epilepsia se datoreaza unei tumori, infectii sau traumatisme cerebrale. Epilepsia apare mai frecvent la copii decat la adulti. Este posibil sa existe agregare familiala (adica mai multe cazuri de epilepsie in familie), dar nu este obligatoriu sa existe istorie familiala de epilepsie pentru ca cineva sa faca epilepsie. Convulsiile epileptice apar atunci cand descarcarile electrice anormale ale neuronilor perturba echilibrul normal al impulsurilor nervoase. Factorii care determina aceste descarcari electrice anormale nu sunt intotdeauna clari. Afectiunile care pot duce la aparitia epilepsiei sunt: - traumatismele craniene - accidentele vasculare cerebrale sau alte boli care afecteaza circulatia sangvina la nivelul creierului - ateroscleroza (depunerea de grasimi) arterelor cerebrale - tumorile cerebrale - infectiile cerebrale, cum ar fi meningita sau encefalita - boala Alzheimer - abuzul de bauturi alcoolice - abuzul de droguri si perioada de dezintoxicare Tumorile, zonele de tesut cicatriceal datorate traumatismelor sau altor boli pot deteriora o anumita zona din creier si pot determina convulsii partiale. Cu toate acestea, epilepsia poate aparea in absenta tuturor acestor conditii. Simptome Convulsiile sunt singurul simptom vizibil al epilepsiei. Exista mai multe tipuri de convulsii, iar simptomele fiecarui tip in parte se manifesta diferit la diferite persoane. Convulsiile pot dura de la cateva secunde pana la cateva minute. Constienta poate fi pierduta sau mentinuta in timpul convulsiilor, depinzand de tipul de epilepsie. Unii bolnavi isi amintesc ce s-a intamplat in timpul convulsiilor, in timp ce altii nici nu realizeaza ca au facut convulsii. Convulsiile in timpul carora bolnavul cade sau muschii devin rigizi (tepeni) sau isi pierde controlul sunt usor de recunoscut. Dar multe convulsii nu implica aceste reactii, si pot fi foarte greu de recunoscut. Unele convulsii se manifesta printr-o privire fixa si pierduta timp de cateva secunde. Altele constau in cateva spasme musculare, sau in caderea capului din pozitia normala sau perceptia unor mirosuri (de obicei neplacute) si unor imagini pe care doar bolnavul le simte. Convulsiile epileptice survin, adesea, fara o avertizare in prealabil, cu toate ca unii bolnavi mentioneaza o "aura" inainte de inceperea convulsiilor. Convulsiile inceteaza atunci cand activitatea electrica anormala se incheie si activitatea cerebrala revine la normal. Convulsiile sunt de doua tipuri: - partiale - generalizate Cum se produce? Desi epilepsia este una dintre cele mai comune tulburari neurologice care implica sistemul nervos, specialistii nu pot explica exact cum sau care sunt motivele pentru care aceasta boala apare si cum sau de ce apar descarcarile electrice anormale la nivel cerebral. Epilepsia nu are o evolutie previzibila. Poate aparea la orice varsta si se poate agrava dupa o perioada de ameliorare. Desi neobisnuit, aceasta boala care afecteaza initial o anumita arie a creierului poate sa se extinda si intr-o alta arie cerebrala. Unele tipuri de epilepsie ale copilului dispar odata ce acesta ajunge la varsta adolescentei. Alte tipuri pot persista toata viata. Epilepsia cauzata de un traumatism craniocerebral poate disparea dupa cativa ani sau poate persista toata viata. Nu exista nici un tratament care sa vindece epilepsia, dar din fericire, exista tratamente care sa controleze aparitia convulsiilor epileptice si care pot preveni repetarea acestora. Factori de risc Riscul de a face epilepsie este crescut atunci cand exista: - istorie familiala de epilepsie (mai multi bolnavi de epilepsie in familie - traumatisme craniene (de exemplu fractura craniana sau o plaga penetranta) asociate cu pierdere de constienta sau amnezie mai mult de 24 de ore; cu cat este mai sever traumatismul cranian, cu atat riscul pentru epilepsie este mai mare - accidente vasculare cerebrale sau alte boli care afecteaza circulatia sangvina la nivelul creierului - tumorile cerebrale - infectiile cerebrale, cum ar fi meningita sau encefalita - intoxicatia cu plumb - intoxicatia alimentara - expunerea la fumuri toxice - tulburari ale dezvoltari cerebrale survenite in timpul vietii intrauterine - abuzul de droguri - convulsiile febrile (convulsii care apar la copii de pana la 5 ani atunci cand fac febra crescuta din diverse cauze) - boala Alzheimer Cum s-a precizat si anterior, nu este obligatoriu sa existe acesti factori. Epilepsia poate aparea si in lipsa acestora din motive necunoscute, in special in diferitele tipuri de epilepsii ale copiilor. Diagnosticarea epilepsiei Stabilirea diagnosticului este vitala pentru identificarea celui mai eficient tratament pentru controlarea convulsiilor. Diagnosticul epilepsiei poate fi dificil. Trebuie consultat un medic specialist neurolog si este nevoie de colaborarea deschisa cu acesta. Examinarea facuta de acesta se va axa in principal pe 3 intrebari si anume: Au fost convulsii cu certitudine sau ceva asemanator convulsiilor? Mai multe conditii pot fi asemanatoare convulsiilor, dar nefiind de fapt convulsii. Acestea includ: - dureri de cap cu caracter de migrena - spasme musculare - ticuri - tulburari de somn - convulsii psihogenice - intervale de timp de apnee (fara respiratie) Administrarea de medicamente antiepileptice in cazul convulsiilor neepileptice expun bolnavul la riscuri care nu sunt necesare. Convulsiile sunt determinate de epilepsie? Nu toate persoanele care fac convulsii au epilepsie. Convulsiile pot fi determinate si de alti factori, cum sunt: - febra - anumite medicamente - dezechilibre electrolitice - inhalarea de fumuri toxice Administrarea de medicamente antiepileptice persoanelor care nu sufera de epilepsie, pot determina aparitia convulsiilor care altfel nu ar fi aparut. In cazul in care este epilepsie, ce fel de tip de convulsii au fost? Exista mai multe tipuri de convulsii epileptice (partiale si generalizate) care nu sunt tratate in aceeasi maniera sau cu aceleasi medicamente. Medicamentele care controleaza convulsiile partiale, pot agrava convulsiile generalizate sub forma de absente (acestea sunt niste crize nonconvulsive, care constau in oprirea brusca si de scurta durata a activitatii motorii, cu privirea in "gol" si pierderea cunostintei; bolnavul nu cade in timpul acestui atac si exista amnezia atacului). Tratamentul epilepsiei Tratamentul poate reduce frecventa aparitiei convulsiilor sau le poate preveni in cele mai multe cazuri de bolnavi de epilepsie si determina disparitia crizelor acestor persoane pe toata durata vietii. Convulsiile necontrolate au un impact semnificativ asupra modului de viata – nu se pot obtine permise de conducere de automobile, anumite meserii sunt interzise precum si anumite activitati. Desi convulsiile prin ele insele nu afecteaza fizic bolnavii, ele au un risc de traumatisme fizice si chiar si moarte, depinzand de locatia in care se afla si momentul in care bolnavul face convulsii. Convulsiile apar pe neasteptate si pot determina caderea bolnavului, inecarea sau alte accidente. Asa numitul status epileptic (o criza convulsiva care dureaza mai mult decat de obicei, mai mult de 5 minute) duce la coma si moarte. Prin reducerea frecventei sau eliminarea convulsiilor, calitatea vietii bolnavilor se imbunatateste considerabil. Un diagnostic corect este vital pentru administrarea tratamentului eficient. Deciziile de tratament se bazeaza in primul rand pe tipul epilepsiei si tipul convulsiilor – tratamentul care amelioreaza un tip de convulsii, le agraveaza pe altele. Varsta, starea de sanatate si stilul de viata sunt alti factori importanti in alegerea tratamentului. Poate dura mai mult timp pana la gasirea celei mai bune combinatii de medicamente, prin ajustarea dozelor, prin incercarea mai multor medicamente. Scopul este de a preveni aparitia convulsiilor cu pretul unor efecte adverse cat mai reduse posibil. Odata ce a fost gasit cel mai eficient tratament, este foarte important ca bolnavul sa il urmeze intocmai recomandarilor medicului neurolog. Cu ajutorul medicului, trebuie ca pacientul sa cantareasca beneficiile unui anumit tratament comparativ cu dezavantajele, care include efectele adverse, riscurile si costurile acestui tratament. Prevenirea Deoarece cauzele epilepsiei nu sunt intotdeuna clare, nu este posibil ca aceasta afectiune sa fie prevenita. Traumatismele craniocerebrale, o cauza frecventa de epilepsie, pot fi prevenite. Se recomanda purtarea centurii de siguranta intotdeauna cand va aflati intr-un autovehicul si a castii de protectia in timpul biciclismului, motociclismului, schiatului, patinatului sau calaritului. Tratamentul ambulatoriu Controlarea crizelor convulsive determinate de epilepsie necesita o urmare zilnica a schemei de tratament recomandata de medic. Medicamentele antiepileptice trebuie administrate conform prescriptiei, fara nici o abatere de la aceasta. Nerespectarea schemei de tratament este unul din principalele motive ale ineficientei controlarii crizelor convulsive. Medicamentele antiepileptice sunt eficiente doar atunci cand nivelul seric adecvat al medicamentelor este mentinut constant. Medicul are in vedere acest fapt, recomandand o schema specifica fiecarui medicament in parte (un anumit dozaj, o anumita schema de adminsitrare etc). Neadministrarea unei doze compromite intreg tratamentul. Aceeasi regula se aplica si in cazul bolnavilor care urmeaza o dieta cetogenica (excluderea completa a grasimilor si proteinelor din alimentatie) recomandata de medicul specialist intocmai pentru a imbunatati controlul epilepsiilor dificil de tratat. Dieta cetogenica poate fi dificil de respectat dar este obligatorie respectarea ei stricta. In plus fata de tratamentul medicamentos, medicul recomanda indentificarea si evitarea lucrurilor, faptelor care determina aparitia convulsiilor, cum ar fi: - lipsa somnului adecvat - consumul de bauturi alcoolice - consumul de droguri - stresul emotional - reducerea numarului de mese zilnice - consumul de bauturi sau alimente care contin cafeina - privitul la televizor pentru mai multe ore - folosirea indelungata a computerelor - expunerea intempestiva la soare Medicamente Medicamentele folosite pentru prevenirea convulsiilor se numesc antiepileptice. Scopul consta in gasirea unei medicatii antiepileptice eficiente care sa determine cele mai putine efecte adverse. Eficienta antiepilepticelor in prevenirea convulsiilor este de 60-70%. Desi multe persoane sufera efecte adverse ale acestor medicamente, acesta este cel mai bun mod de a preveni convulsiile. Beneficiile depasesc de obicei neajunsurile acestor medicamente. Exista pe piata multe tipuri de medicamente antiepileptice (denumite si anticonvulsivante), dar nu toate trateaza acelasi tip de convulsii. Primul pas in alegerea anticonvulsivantelor este diagnosticarea corecta a tipului de epilepsie si de convulsii pe care le are bolnavul. Poate dura mai mult timp pana la gasirea celei mai bune combinatii de medicamente, prin ajustarea dozelor, prin incercarea mai multor medicamente. Scopul este de a preveni aparitia convulsiilor cu pretul unor efecte adverse cat reduse posibil. Odata ce a fost gasit cel mai eficient tratament, este foarte important ca bolnavul sa il urmeze intocmai recomandarilor medicului neurolog. Monoterapia (folosirea unui singur medicament) este ferm recomandata, fiind tratamentul de prima intentie. Monoterapia determina mai putine efecte adverse si nu are riscul de a interactiona cu alte medicamente. De asemenea, sansele de a uita sau de a gresi ora administrarii medicamentului sunt mult mai mici in monoterapie fata de un tratament compus din mai multe medicamente. Atunci cand monoterapia este ineficienta, adaugarea unui al doilea medicament poate imbunatatii controlul convulsiilor. De asemenea, in cazul bolnavilor cu mai multe tipuri de convulsii, este nevoie de mai mult de un singur medicament. Interventii chirurgicale Interventiile chirurgicale pot imbunatatii considerabil calitatea vietii in cazul unor bolnavi de epilepsie. Desi tratamentul medicamentos este cel mai frecvent folosit in cazul acestei boli, acesta nu este intotdeauna eficient. In aproximativ o treime din cazuri, medicatia nu poate controla adecvat convulsiile (sau chiar deloc in unele cazuri). Aceasta proportie este chiar mai mare in cazul bolnavilor de epilepsie focala. Se recomanda interventia chirurgicala in uramtoarele cazuri: Crizele convulsive sunt destul de severe si de dese pentru a influenta semnificativ viata bolnavului. Convulsiile au tendinta de a provoca traumatisme (de exemplu, cele care determina frecvent caderea bolnavului la pamant). Modificari ale constientei. Convulsiile nu sunt controlate eficient de medicamente. Bolnavul nu poate tolera efectele adverse ale medicamentelor. Alte tratamente Timp de multi ani, medicamentele antiepileptice au fost singurul tratament disponibil in cazul bolnavilor de epilepsie. Acest lucru este inca valabil in multe cazuri, cu toate ca, in momentul de fata, chirurgia este o optiune intr-unele dintre cazuri. Crizele convulsive care nu pot fi controlate cu medicamente sau tratate prin interventia chirurgicala, pot raspunde la alte tratamente. Tratamente alternative Tratamentele alternative care pot fi adaugate medicamentelor si interventiilor chirurgicale includ: Dieta cetogenica, care forteaza organismul sa foloseasca mai multe grasimi pentru obtinerea energiei (in locul glucozei folosite in mod obisnuit) prin limitarea severa a carbohidratilor (cum ar fi painea, pastele, anumite fructe si legume, anumite lichide) si a caloriilor din alimentatie. Stimulatorul nervului vag, care consta intr-un dispozitiv mic implantat sub piele, langa clavicula. Acesta este programat sa transmita impulsuri nervoase usoare regulate la nivelul nervului vag (care se afla in vecinatatea gatului) si la nivelul creierului. Aceste impulsuri trebuiesc trasmise la intervale regulate de timp, pentru a reduce frecventa aparitiei convulsiilor. Stimulatorul nervului vag ajuta la controlarea convulsiilor partiale severe, necontrolate atat la adulti cat si la copii.

__________
Din surse : Clinici Stomatologice
Recomand si : Pcfarm