Am pus un pariu impreuna cu varu-miu! Miza e un bacs de sampanie, insa nu miza e cea care ma pune pe ganduri. E vorba de batalia de orgolii, purtata de unii dintre noi. E vorba de nevoia afirmarii care ii conduce pe unii dintre noi la singuratate, dor si dorinta. Eu am avut tendinta de a privi lucrurile realist, ca odata finisate, lucrurile vor ramane asa cum sunt, fara niciun fel de contiuitate. El (varu-miu) spune ca de fapt ma incorsetez in cateva rigori care nu isi au sensul. Spunea ca el cunoaste toate aceste sentimente si ca el imi garanteaza ca peste putin timp (cateva luni) lucrurile vor lua cea mai frumoasa intorsatura si sa zic asa, benefica pentru mine. Mi-ar place sa cred ca lucrurile chiar stau asa si ca ma voi insela, insa ceva ma impiedica sa renunt la supradoza de realism cu care tratez lucrurile...
Sa fie oare plictiseala de care da dovada unul dintre motivele care ma determina sa fiu putin scceptica?? Cine stie? Eu stiu doar ca mi-as dori sa pierd acel pariu...
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu